Telefonul cu noua arome

Dupa sloganuri si melodii pe care nu ti le mai poti scoate din minte, arsenalul firmelor de publicitate este pe cale de a se imbogati cu o noua arma, cea a aromelor asociate cu diverse produse, releva "Sunday Telegraph".

Primii care s-au aratat interesati de crearea unor parfumuri specifice sunt marii producatori de telefoane mobile. Sony Ericsson a lansat deja pe piata nipona primul celular ce raspandeste o aroma relaxanta in timp ce este utilizat.

Telefonul SO703i este disponibil in noua variante olfactive, ce se pot schimba odata cu carcasa aparatului, fiecare culoare avand un miros anume. O initiativa similara au avut rivalii de la LG Electronics care au utilizat aroma de ciocolata pentru a face mai atragatoare ambalajele telefoanelor din gama Chocolate.

Ideea personalizarii unui produs printr-un miros specific vine ca o continuare fireasca a tehnicii de influentare a cumparatorilor prin stimuli olfactivi, utilizata cu succes de multe companii. 

Compania British Airways a dezvaluit recent ca parfumeaza salile sale de asteptare cu un miros abia perceptibil de fan cosit pentru a crea o atmosfera placuta, iar in magazinele SonyStyle din SUA a fost testata o combinatie unica de vanilie si portocala. Tot pentru un fruct - pepenele galben - au optat si cei de la Samsung.

"Desi, la oameni, simtul olfactiv nu este prea bine dezvoltat, el joaca totusi un rol extrem de important in viata noastra", a declarat Charles Spence, de la Universitatea Oxford, unde s-au facut mai multe teste privind modul in care creierul asociaza un miros cu un produs anume.