Ştefan Pirpiliu: PDL mi-a propus să candidez, dar am ales să rămân fidel principiilor mele

Deputatul Ştefan Pirpiliu a confirmat că nu va mai candida pentru un nou mandat de deputat, precizând că i s-a propus să fie nominalizat din partea PDL pe listele comune ale ARD, dar a refuzat.

"Cu două zile în urmă mi s-a propus să candidez din partea PDL pentru un loc în Parlament la alegerile din 9 decembrie. Dar am ales să rămân fidel principiilor mele şi am refuzat. În septembrie am pornit pe un drum nou, luând de la zero un proiect în care cred. Acest proiect se numeste Forţa Civică. Un proiect eminamente dedicat valorilor de dreapta pentru care vreau să dedic o parte din activitatea mea politică de aici încolo. Am avut de ales între a renunţa la candidatura mea pentru un nou post de deputat sau a-i trăda pe cei care au pornit în aceasta construcţie alături de mine. Am ales cu mintea şi cu inima împăcată", a susţinut Ştefan Pirpiliu.

Deputatul a anunţat că, în perioada următoare, se va implica în campania ARD pentru alegerile parlamentare pentru că este convins că, "fiind împreună, în decembrie 2012 vom învinge".

Colegiului Director al PDL a validat, ieri, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din decembrie. Toate listele au fost aprobate, urmând ca în decurs de maximum două săptămâni Comisia de Etică să verifice fiecare candidatură în parte. Printre cei care nu vor candida pentru un nou mandat se numără  Brânduşa Novac, manager al Circului Globus, găsită incompatibilă de ANI pentru că a cumulat această funcţie cu cea de deputat. Ştefan Pirpiliu şi Dănuţ Liga, plecaţi din PDL către Forţa Civică, nu s-au regăsit în oferta ARD pentru Parlament. La fel şi Marian Sănuiţă, fost membru PSD şi UNPR. De asemenea, deputatul Sever Voinescu nu a mai dorit să candideze pentru un nou mandat.