Tenismenii Horia Tecău și Florin Mergea au reșit să acceadă, alături de perechile lor, în optimile de finală ale turneului de la Melbourne, în probele de dublu.
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 6, s-a calificat în următoarea fază a comptiției australiene, după ce a dispus, în această dimineață, de cuplul australian Chris Guccione/Lleyton Hewitt, cu scorul 6-4, 6-2.
Românul și batavul vor juca în turul 3 al probei de dublu cu perechea învingătoare din partida Eric Butorac/Sam Groth (SUA/Australia), cap de serie numărul 12 - Pablo Andujar/Dustin Brown (Spania/Germania).
De cealaltă parte, cuplul Florin Mergea/Dominic Inglot (România/Marea Britanie), cap de serie numărul 14, a trecut de perechea argentiniană Diego Schwartzman/Horacio Zeballo, scor 7-6 (6), 4-6, 6-2. În „optimi”, Mergea și Inglot vor juca cu câştigătorii din meciul Bob şi Mike Bryan (SUA), cap de serie numărul 1 - Carlos Berlocq/Leonardo Mayer (Argentina).