Taylor Swift a fost desemnată de Federaţia internaţională a industriei fonografice ca fiind cea mai populară artistă din lume în 2014. Cântăreaţa a înregistrat cele mai mari vânzări de albume, descărcări şi accesări în streaming.
Solista de 25 de ani a obţinut statutul de vedetă a muzicii country încă de la lansarea primului ei album, eponim, în 2006. Ea a dominat clasamentele americane la sfârşitul anului 2014, iar Federaţia a precizat că Taylor Swift se află şi în Top 5 al celor mai mari vânzări în Germania, Japonia şi Marea Britanie, celelalte mari pieţe, relatează relatează 20minutes.ch, preluat de Agerpres.
Federaţia internaţională a industriei fonografice a precizat însă că banda originală a filmului de animaţie de mare succes "Frozen" ar fi depăşit-o pe cântăreaţă, însă federaţia recompensează doar artişti individuali.
Grupul pop britanic One Direction, care s-a aflat în fruntea clasamentelor anul trecut, ocupă locul al doilea, înaintea compozitorului-interpret Ed Sheeran şi a formaţiilor Coldplay şi AC/DC. Michael Jackson s-a situat pe locul al şaselea, deşi regele muzicii pop a murit în 2009.
"1989", cel mai recent album al cântăreţei Taylor Swift, s-a vândut în peste 1,2 milioane de exemplare la o săptămână de la lansarea pe piaţa americană, record de la "The Eminem Show" din 2002.