Circulăm în condiții nesigure, dar cu licență. Taximetriștii s-au revoltat față de cei care fac transport de persoane neautorizat, dar civilizat
Aproximativ 3.000 de taximetrişti adunaţi ieri în faţa Guvernului au protestat față de cei care fac transport neautorizat de persoane. Ei au reuşit să convingă Executivul să schimbe legea taximetriştilor, respectiv legea 38/2003, astfel încât şoferii Uber sau alţii care practică transport neautorizat de persoane să poată fi amendaţi de poliţişti.
Pe de altă parte, pentru mizerie, rugină, limbaj vulgar şi pentru maşină nesigură din punct de vedere tehnic, taximetriştii nu au cerut schimbarea legii şi amendarea celor care nu asigură condiţii optime şi sigure de transport a persoanelor.
„Sub nicio formă nu pot să zic că Uber va fi interzis sau vreo altă activitate de transport, însă toată lumea care va face transport de persoane, indiferent cum, va fi autorizat, altfel nu îl va putea face”, a declarat preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu. Potrivit protocolului încheiat, ieri, între taximetrişti şi Executiv, în maximum 30 de zile legea taximetriştilor va fi modificată.
Nu se știe numărul total al licențelor
Mai multe persoane care au apelat la taxiuri au povestit experienţa lor: mizerie, maşini cu scaune rupte şi uşi care abia stau închise, şoferi care fumează şi vorbesc vulgar sau îşi rezolvă problemele personale la telefon.
Reporterii EVZ au făcut mai multe curse cu taxiuri diferite, pentru a vedea condiţiile din maşini: „Se fumează, este mizerie în mașină. În bord lipseau luminile, iar ușile abia se închideau”.
Suporturile de metal pe care sunt susținute scaunele sunt pline de rugină, iar unii taximetriști se abat de la traseu. Dacă le dai indicații, mulți dintre ei se simt ofensați, iar dacă iei mașină de pe stradă - șoferii negociază tariful. Totodată, mulți nu se îmbracă.
În timp ce în judeţul Ilfov nu se ştie numărul centralizat al licenţelor de taxi eliberate, în Capitală ar fi aproximativ 7.200, însă o statistică exactă nu ne-a fost furnizată de către autorități
Modifi cările aduse noii legi:
Cum ar putea fi modificată legea:
● scoaterea în afara legii a platformelor online care prestează servicii de taximetrie în mod neautorizat;
● scoaterea în ilegalitate a tuturor firmelor care fac transport și nu au participat la licitații;
● eliminarea din textul de lege a termenilor „permanent” și „în mod repetat”, care blochează posibilitatea de acțiune a autorităților;
● anularea hotărârii prin care s-a decis introducerea RATB în Ilfov.