Nemulţumiţi de Hotărârea CGMB nr. 374/2008 privind atribuirea a 769 de autorizaţii pentru taximetriştii independenţi, dar şi de faptul că afacerea le este ameninţată de cei care practică ilegal această meserie, şoferii de taxi din Capitală au anunţat, pentru marţi, un protest de amploare în Piaţa Constituţiei.
Camera Taximetriştilor Bucureşti susţine că Hotărârea 374 a fost adoptată fără a fi comunicate studiul, raportul sau orice alt proiect de hotărâre "ce ar fi putut avea importanţă pentru mediul de afaceri", potrivit Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
"Nu s-au respectat formele privind transparenţa decizională în adoptarea HCGMB nr. 374/2008, ce înmulţeşte peste limita legală numărul de taxiuri pe muncipiul Bucureşti, urmând a avea mai multe taxiuri în oraş decât mijloace de transport RATB", a spus preşedintele Camerei Taximetriştilor Bucureşti, Vasile Ştefănescu, într-un comunicat remis Mediafax.
Reprezentanţii taximetriştilor se declară nemulţumiţi de creşterea vertiginoasă a numărului de autorizaţii care, potrivit acestora, este mai mare cu 769, peste limita maximă legală de 8.500. Această situaţie a dus la o suprapopulare a pieţei, "cu 1.769 de autorizaţii, eludând proporţia legală de patru taxiuri la 1.000 de locuitori".
Protestul va avea loc marţi, între orele 9.00 şi 13.30, în Piaţa Constituţiei.