Din nefericire, poate şi datorită efortului imens intelectual, Dimitrie A. Sturdza a înnebunit. Şi asta în timp ce era prim-ministru al ţării. Gândiţi-vă ce presiune pe colaboratori. Cum să-i spună Şefului că e nebun? Cu chiu, cu vai, apropiaţii l-au convins sau mai bine zis păcălit să meargă la un consult la Paris. A rămas ca o butadă, deşi e tragică, că după control medicii au întrebat anturajul cu ce se ocupă pacientul. Când au auzit că este prim-ministru au clătinat din cap cu admiraţie: „Ferice ţară trebuie să mai aveţi!”. Francezii chiar ne invidiau! Să-ţi permiţi să pui un nebun să conducă o ţară este ceva! Revenind în actualitate, cred că bietul Sturdza a fost un mic copil. De 20 de ani, România e condusă de nebuni. Doar că nimeni nu-i duce la ospiciu!

Că nu există nimic nou sub Soare şi că istoria se repetă ne demonstrează şi consulul Angliei din Principatele Române – „Wilkinson, Tableau de Moldavie et de la Valachie” – care raporta la Londra în 1821 că „nu există popor în lume care să fie mai apăsat de despotism şi copleşit de dări ca ţăranul din Moldova şi Muntenia”. Da, fanarioţii, asemenea guvernanţilor de astăzi, făceau bani din piatră seacă. Singura diferenţă este că fanarioţii o făceau exclusiv pentru ei, în timp ce astăzi cei de la putere o fac – cel puţin oficial – în numele luptei anticriză.

Una dintre cele mai ciudate taxe inventate vreodată pe aceste meleaguri, alături de dijmărit sau desetina, albinăritul, gostinăritul, vinăritul sau vinariciul, podgonaritul, pripăşitul, tutunăritul, oieritul, văcăritul, căminăritul, săpunaritul, majăritul, năpasta a fost fumăritul. La care se adăugau, în mod evident, taxele destinate satisfacerii nevoilor turceşti, respectiv mucarel, bairam, pecheş. Fumăritul era, mai exact, o dare percepută pe fiecare coş de fum al caselor ţărăneşti, respectiv pe fiecare casă în care se făcea foc. Acest impozit mai era cunoscut şi sub denumirea de coşârit. În ciuda faptului că mulţi îl consideră autor al acestei taxe pe Vodă Caragea, adevărul este altul.

Al treilea cronicar al Moldovei, Ion Neculce, susţine că a fost introdus de Vasile Lupu şi citează şi un al doilea domnitor: „Vasilie-vodă, după ce au luat domnia de la Ţarigrad, s-au rugat viziriului să lasă ţara de bir trii ani, şi al triili anu să dè birul ţărâi o dată… Şi au scos atunce pre ţară fumărit, câte un leu de casă. (…) Ştefăniţă-vodă vrând odată să scoată fumărit pe ţară câte şase orţi de casă, şi înainte vreme era obicei de da numai câte un leu de casă, iar Toma vornicul şi cu Iordachi, frate-său, Cantacozineştii nu-l lăsa să-l scoată mai mult decât un leu şi-i dzicè să nu facă obicei nou, că nu-i bine”.

Un singur lucru bun a adus această taxă. Primele rencensăminte din principatele Române între 1774 şi 1879 au fost făcute după fumărit. Pentru aflarea numărului locuitorilor se înmulţea numărul de case sau capi de familie cu numărul convenţional 5, care reprezenta aproximativ numărul mediu al unei familii.

Departe de a fi o ciudăţenie a istoriei, fumăritul a existat aproape 250 de ani până în 1893, când ciudata taxă a fost transformată în alta, cea referitoare la uscăturile strânse din pădure de ţărani pentru aprinderea focului în case. Noile taxe pe care vrea să le impună onor Teodorovici – alintat Discotecaru de președintele Băsescu – sunt hilare, asemenea fumăritului. Eu mult mai blând i-aş ruga pe guvernanţi să se auto-taxeze pentru prostie. Şi ar avea ceva de plătit!

 

Te-ar putea interesa și: