Curtea Constituţională şi-a dat verdictul şi spune că reclamaţiile ulterioare împotriva taxei sunt neîntemeiate.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, ieri, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate împotriva ordonanţei care instituie taxa de poluare pentru autoturisme. Curtea spune că reclamaţiile ulterioare împotriva taxei nu sunt întemeiate.
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Excepţiile au fost ridicate în mai multe dosare aflate pe rolul CCR şi vizau neconstituţionalitatea articolelor 1 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă 50/2008, potrivit Agerpres. Judecătorii Curţii au luat în considerare faptul că actul normativ criticat a suferit mai multe modificări şi este în acord cu cerinţele Uniunii Europene.
În trecut, Curtea a respins excepţii privind respectiva ordonanţă ca fiind inadmisibile. Prin decizia de ieri, judecătorii au mers mai departe, apreciind că reclamaţiile ulterioare înregistrate sunt neîntemeiate. Decizia Curţii este definitivă şi obligatorie şi va fi publicată, împreună cu motivarea, în Monitorul Oficial.
Taxa nu descurajează achiziţia de maşini
O decizie emisă, în aprilie, de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene de la Luxemburg aprecia că România încalcă legislaţia europeană prin faptul că taxa de primă înmatriculare discriminează autoturismele secondhand cumpărate din alte state membre.
Dreptul Uniunii Europene se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare pentru autovehicule la prima înmatriculare, dacă se descurajează punerea în circulaţie a unor vehicule second-hand cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor maşini similare de pe piaţa naţională.
Gheorghe Popescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, spune că această decizie a CJ a UE nu spune că e bună sau rea taxa din România, ci doar comentează anumite articole în sensul că trebuie avut grijă să nu fie descurajată cumpărarea de maşini, în speţă maşini de ocazie din alte state UE.
"Faptul că mulţi cumpără dovedeşte că nu e nicio descurajare. Desigur, se poate discuta de cuantumul taxei, că e mare sau mică, dar asta e altă temă care nu are legătură cu legalitatea taxei", a declarat el, pentru capital.ro. El a precizat că nu a avut dubii în privinţa constituţionalităţii taxei.
JUSTIŢIA HOTĂRĂŞTE
Returnarea banilor pe taxă, la mâna instanţelor
Dacă, în anii trecuţi, aţi cumpărat un autoturism şi aţi plătit taxa auto, veţi reuşi să vă recuperaţi banii de la stat doar dacă veţi obţine o decizie definitivă în instanţă în acest sens. Aceasta este singura con diţie pentru a vă recupera banii, după cum a prezentat-o, ieri, la o conferinţă de presă, Laszlo Borbely, ministrul mediului.
"Unde sunt decizii definitive, banii se vor da înapoi. Astăzi (ieri - n.r.) am o notă în Guvern pe acest subiect", a declarat Borbely, citat de Agerpres. El a adăugat că, anul trecut, s-a încasat din taxa de primă înmatriculare, în medie, câte 60 de milioane de lei pe lună.
Oficialul şi-a schimbat opinia. Acum aproximativ o lună, el spunea că sumele încasate prin Ordonanţa din 2008 care reglementează taxa auto nu vor fi înapoiate plătitorilor.
Totodată, ministrul mediului spunea că decizia Curţii Europene din 7 aprilie nu reprezintă un motiv pentru a returna banii celor care i-au achitat, fiind vorba despre cazuri particulare.
Cine nu e mulţumit, să se judece cu statul
În luna aprilie, ministrul Laszlo Borbely susţinea că nu va renunţa la taxa de primă înmatriculare, precizând că decizia Curţii Europene făcea referire la ordonanţa veche, cea din anul 2008.
"Noi am finalizat ordonanţa din decembrie împreună cu comisia Uniunii Europene. În două săptămâni vom vedea dacă e nevoie să modificăm ordonanţa sau nu", a spus ministrul, la acel moment.
În ceea ce priveşte procesele aflate pe rol, el a spus că acestea se derulează mai departe. Însă, "nu se vor returna banii. Cine nu e mulţumit poate să meargă şi să dea în judecată statul. Eu cred că această taxă este legală şi vom merge mai departe pentru că poluatorul trebuie să plătească".