Plata taxei de pod de la Feteşti, de pe A2, a fost suspendată în weekend, de vineri până luni, până pe data de 1 septembrie 2014. În perioada 14 august - 18 august se va face o excepție, când această taxă nu se va percepe între zilele de joi, ora 13.00, și luni, ora 13.00.
Tarifele pentru o singură trecere a podului peste Dunăre Feteşti - Cernavodă pornesc de la 13 lei, pentru vehicule rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), şi ajung până la 91 lei în cazul vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu minimum patru axe (inclusiv), exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane. Măsura a fost cerută de premierul Victor Ponta, care a afirmat că CNADNR este incompetentă în a identifica un sistem prin care șoferii să achite taxa fără a aștepta la coadă. „CNADNR a reușit să facă tot o catastrofă la bariera de la Fetești. Oamenii cred că nu se mai duc în vacanță de groaza că... Nu ştiu cum s-au gândit orele alea, poate gândesc eu mai bine şi poate îi anunţaţi că de vineri până luni nu se plăteşte acolo, la Feteşti. Ţinem oamenii acolo la Feteşti pentru 13 lei, ne batem joc de ei”,a declarat Victor Ponta.