Tatăl - star mondial, mama chelneriţă

Publicaţia engleză "Sunday Mirror" a reuşit să afle cine este femeia care i-a dat viaţă băieţelului lui Cristiano Ronaldo.

Copilul apărut pe neaşteptate în viaţa fotbalistului portughez Cristiano Ronaldo a dat naştere la fel şi fel de bârfe. S-a speculat că ar fi rodul unei inseminări prin mamă surogat în Statele Unite ale Americii sau că ar fi fost cumpărat de jucător, la îndemnul staf fului său, pentru a şterge imaginea unui mondial ratat.

A scăpat-o de sărăcie

Publicaţia britanică "Sunday Mirror" a făcut însă lumină în acest caz. Englezii susţin că micuţul Cristiano Santos este rodul unei aventuri de o noapte petrecută de starul de la Real Madrid în Los Angeles.

N-a fost nicidecum vorba despre o mamă surogat din Statele Unite ale Americii, cum a speculat cel mai mult presa. Numele femeii rămâne necunoscut, pentru că aceasta a fost înţelegerea dintre ea şi jucător. Este vorba despre o fostă chelneriţă angajată într-un local din Los Angeles.

Chelneriţa a scăpat de sărăcie după ce i-a căzut din senin o avere de 12 milioane de euro, "preţul" pentru noaptea de iubire cu "Cr9" şi, mai ales, pentru tăcerea ulterioară.

Ronaldo a efectuat în secret testul ADN pentru stabilirea paternităţii şi, odată demonstrat că este tatăl copilului, el i-a cerut mamei să renunţe la custodia micuţului. Băieţelul a fost adus în Portugalia şi a fost încredinţat de fotbalist mamei sale, Dolores, şi celor două surori. Ronaldo a decis să-i spună copilului adevărul despre mama sa abia după ce acesta va împlini 18 ani.

Textele de agăţat folosite de "CR9"

Pe site-urile de socializare, acolo unde portughezul a dezvăluit în premieră că a devenit tată, nu a apărut nicio veste legată de mamă, ci doar informaţia că s-a stabilit în faţa notarului ca secretul să fie păstrat.

Fotbalistul a plătit aproape cât câştigă pe an pentru păstrarea secretului. De altfel, Ronaldo a făcut haz de necaz, comparând povestea sa cu o situaţie similară a fostului tenismen german Boris Becker. Neamţul s-a trezit şi el tată după o distracţie de o noapte cu o chelneriţă din Londra. Becker a plătit discreţia acesteia cu echivalentul în dolari al sumei 20 de milioane de euro.

Surse din interiorul localului din Los Angeles unde a poposit Ronaldo susţin că acesta a fost înfierbântat pe loc de frumuseţea ospătăriţei. Lusitanul i-ar fi propus într-o engleză primitivă (ciudat, pentru că a stat destui ani la Manchester United) să facă sex în acea seară: "You, me, f..., f... you". După ce fata l-a refuzat, fotbalistul a schimbat placa: "You, me, love". Acest mesaj a fost altfel perceput şi s-a transformat câteva ore mai târziu în cea mai scumpă distracţie din viaţa lui Cristiano Ronaldo. Acesta se declară însă încântat de faptul că a devenit tată.

"Eu şi cu Boris Becker ce am avut parte de asemenea distracţii costisitoare. El a dat 20 de milioane de euro, eu 12 milioane.", CRISTIANO RONALDO, internaţional portughez