DNA susține că ministrul de Finanțe demisionar s-a îmbogățit din banii Consiliului Județean Olt. În condițiile în care premierul Victor Ponta și-a arătat susținerea pentru Vâlcov, președintele Klaus Iohannis i-a cerut primului ministru revocarea din funcție a demnitarului. Într-un final, Vâlcov a demisionat. În colectarea șpăgilor, fostul demnitar a fost ajutat de actualul primar din Slatina, edil condamnat definitiv cu suspendare pentru fapte de corupție.
Ministrul de Finanțe a părăsit postul după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului să-l revoce din funcție, dacă nu-și dă demisia de onoare. În replică, Victor Ponta a susținut că Darius Vâlcov și-a depus demisia de cel puțin șapte ore. Într-un final, premierul a anunțat că Vâlcov nu mai este ministru.
Potrivit DNA, el ar fi primit două milioane de euro, în perioada 2010-2013, de la patronul „Tehnologica Radion”, Theodor Berna, pentru a câștiga o serie de contracte publice. Ca și în alte cazuri celebre de mită, demnitarul percepea 20% din valoarea contractelor câștigate. Licitațiile erau de fiecare dată trucate, Vâlcov având grijă ca toate cerințele din caietele de sarcini să fie identice cu ceea ce putea oferi Tehnologica Radion. În acest sens, el își folosea influența pe lângă aleșii locali din Consiliul Județean Olt.
Ajutorul reciproc
Traseul banilor era relativ simplu: firma lui Berna câștiga lucrări de reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în mai multe localități din Olt, autoritățile județene făceau plata, iar primarul din Slatina se prezenta în aceeași zi la sediul firmei din București și ridica „comisionul” de 20% din plățile făcute.
Procurorii DNA susțin că Vâlcov primea mita în șacoșe de plastic. „Astfel, la momentul efectuării plăţilor de către Compania de Apă Olt, Vâlcov Darius se prezenta la sediul SC Tehnologica Radion, după ce îl suna în prealabil pe telefonul mobil (pe Theodor Berna, n.red.) aspecte confirmate de angajaţi. Remiterea sumelor de bani către Vâlcov s-a realizat în pungi de plastic, în tranşe cuprinse între 400.000 şi 1.000.000 de lei”, se arată în referatul DNA.
Întâlniri conspirative
Cel puțin o dată, de frică să nu fie interceptat, tânăra speranță a politicii social democrate s-a întâlnit cu complicii săi într-un cimitir din București, pentru a-i asigura că totul este în regulă și că nu există niciun risc să fie prinși.
Cine este finanțatorul
Omul care l-a făcut milionar pe fostul primar din Slatina este Theodor Berna. Pe 19 august anul trecut, el a fost arestat preventiv într-un dosar de evaziune fiscală. Curtea de Apel Ploiești a decis, patru luni mai târziu, ca milionarul să fie cercetat în arest la domiciliu. Pe 13 noiembrie 2014, Berna a fost trimis în judecată alături de alte șase persoane și patru societăți comerciale, între care două controlate de el, respectiv SC Tehnologica Radion SRL și SC Teloxim Con SRL.
Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la 120 de milioane de euro. Berna a ales să colaboreze cu anchetatorii și a dezvăluit mecanismul prin care actualul ministru a luat mită.
Agoniseala ministrului și a prietenului condamnat
Darius Vâlcov susține că nu deține în proprietate niciun teren și nu are nicio locuință pe numele său. Bijuteriile și tablourile ministrului valorează 62.000 de lei și ar fi fost cumpărate în 2002- 2013.
Soția ministrului, jurnalista Lavinia Șandru, a declarat că are într- un cont bancar 180.000 de lei. Familia și-a împrumutat propria firmă, Loyal Leasing, cu 90 de mii de lei. Vâlcov susține că a primit anul trecut 42.000 de lei „indemnizație de senator” și 20.000 de lei, pentru funcția de ministru.
Soția sa a încasat anul trecut 30.000 de lei de la „Inițiativa Ecologistă europeană”, 96.000 de lei de la Asociația „Pro Familia”, venituri din drepturi de autor de 72.000 de lei de la Pakiss Brand și Realitatea Media.
Spre deosebire de predecesorul său, Minel Prina are trei terenuri în Slatina și Cocorăști - Olt, o casă, două autoturisme, datorii de 10.000 de euro și 130.000 de lei.
Chiar în perioada desfășurării contractelor frauduloase, a declarat că a încasat un salariu de 57.000 de lei, pe an, la care se adaugă veniturile soției, angajată la Ambulanța Olt, de unde a încasat 62.000 de lei, pe an.
De la ministru de viitor, la suspect de șpagă
● Pe 13 martie, ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost adus la DNA. După mai bine de trei ore, demnitarul a plecat fără să facă declarații.
● Pe 14 martie, Minel Prina, primarul Municipiului Slatina, a fost reținut pentru 24 de ore, în dosarul în care a fost pus sub acuzare și Darius Vâlcov.
● Împreună cu primarul a fost reţinut şi Lucian Petruţ Șuşală, fostul şofer al lui Darius Vâlcov. În acelaşi dosar, au fost puşi sub acuzare Bogdan Petrică Timofte şi Constantin Cristian Tomescu, cercetați sub control judiciar.
● Premierul Victor Ponta postează un mesaj bizar pe Facebook: „Cel mai important proiect al Guvernului în anul 2015 este Codul Fiscal (la care Darius Vâlcov a avut şi va continua să aibă un rol determinant!). Vreau să asigur pe toată lumea că acest proiect merge mai departe, cu orice preț și în orice conjunctură politică!”.
● În aceeași zi, fostul președinte Traian Băsescu reacționează și cere premierului și președintelui schimbarea lui Vâlcov: „Vă rog să înțelegeți că orice oră întârziere în remanierea ministrului de finanțe Vâlcov are efecte grave de credibilitate politică în exterior, pe piețele financiare, dar și pe cursul de schimb. Faceți remanierea domnului Vâlcov înainte de ziua de luni!
● „Calitatea de urmărit penal într- un dosar de corupţie îl obligă pe ministrul Finanţelor să demisioneze din Guvern”, susține co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu.
● Judecătorii au decis cercetarea primarului din Slatina în arest la domiciliu. Fostul șofer al ministrului Vâlcov, Lucian Șușală, a fost arestat pentru 30 de zile
FOTO: Theodor Berna se lăuda cu realizările firmelor sale. Între timp a fost arestat pentru o evaziune de 120 de milioane de euro FOTO: AGERPRES
„Îl cumpără pe ăla de sus, care e la Antifraudă. S-au dus în cimitir și au vorbit”
Interceptare din 24 februarie 2015, dintre doi complici ai primarului din Slatina, Petre Timofte și Marian Mocanu:
Petre Timofte: Te rog frumos, Alex… Nu, nu, nu zic! Eu când mă întâlnesc cu Darius, eu îi spun în faţă. „Mânca-ţi-aş [cuvânt obscen] ta… Îţi mănânc… Merg până în pânzele albe!” Da? „Spune-i exact ce faci… dar decât atât... să nu mă duc acolo, frate… că las doi copii acasă… şi nevastă”.
Marian Mocanu: Că?
Petre Timofte: „Că las doi copii acasă şi nevastă.” (...) Bă, nu vezi că-i clar? Cineva, care au făcut… Ăştia sunt nişte pulifrici, cum îmi zice mie Darius. Aşa îmi zice mie, pulifrici.
Marian Mocanu: Aşa îţi zice Darius? Pulifrici.
Petre Timofte: Da! Da…(...) M-a lăsat pe mine şi s-a dus repede la Darius. Şi i-ar fi zis Darius…
Marian Mocanu: La Darius?
Petre Timofte: Da!
Marian Mocanu: Păi, şi?
Petre Timofte: Cică ar fi zis Darius: „Bă… Să se ţină tare…” Şi ăsta a spus: „La ce dracu’ să se ţină tare, mă, că nu ştie nimic acolo?” Şi ă…să nu treacă de ăştia, de Antifraudă, că are el pe ăla, îl cumpără pe ăla de sus, care e la Antifraudă. Ceva de genu’ ăsta. O fi aşa, mi-o fi zis mie să mă liniştesc…
Marian Mocanu: Şi sincer, te întreb: te linişteşti? (...) Şi? Se duce el la puşcărie?
Petre Timofte: Şi zice că ar fi zis Darius săptămâna trecută, cât am stat noi pe aici în București, s-au dus, s-au întâlnit în cimitir și au vorbit și...
Marian Mocanu: Îm?
Petre Timofte: Şi zice că ar fi zis Darius: „Bă, dacă se ajunge la nu ştiu ce…”, cu o lacrimă aşa în colţ s-a întors şi a zis ă… „Eu mi le asum pe toate. Nu o să vă las pe niciunu’ aşa.”
Rolul primarului și gașca veselă de la Slatina
În vara anului 2012 au început problemele financiare pentru „Tehnologica Radion”, astfel încât firma nu a mai putut plăti șpăgile către Vâlcov. Acesta a fost momentul în care au început tensiunile între cei doi, Berna și Vâlcov. Fostul primar l-a pus pe patronul firmei favorite în contact cu viceprimarul Minel Prina, care era la curent cu toate afacerile necurate ale edilului. Astfel, s-au încheiat, în fals, trei contracte între Tehnologica Radion și o altă societate controlată de Prina, înțelegeri care priveau furnizare de bunuri și servicii. Banii au fost virați fără să se presteze vreun serviciu.
Edilul recidivist
Actualul primar din Slatina, Minel Prina, este acuzat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă în dosarul lui Darius Vâlcov. Inițial, DNA a cerut arestarea acestuia pentru 30 de zile. Edilul nu este la prima faptă penală.
În 2012, a fost condamnat, definitiv, la 4 ani de închisoare, cu suspendare, pentru fapte de corupție și un termen de încercare de 6 ani.
Pentru a ascunde adevăratul destinatar al banilor, primarul Prina a folosit mai multe firme ale unor apropiați. Între ei, emiteau facturi pentru lucrări „inventate” după care distrugeau documentele. De altfel, pentru a nu fi prins de un control al ANAF, acesta a distrus mai multe documente financiare, dar și memorii de calculatoare.
DNA mai susține că primarul a insistat de mai multe ori la ministrul Vâlcov și i-a cerut să intervină pe lângă inspectorii ANAF să stopeze controlul la firmele implicate în spălarea de bani.
A recunoscut că a mințit
Sub pretextul că firmele primarului ar fi executat o serie de lucrări de anvelopări de imobile din Bucure ș t i , în regim de sub-antrepriză, firma lui Theodor Berna a semnat mai multe contracte și a făcut mai multe plăți către societățile controlate de primarul din Slatina. „Documentele nu reflectă realitatea pentru că nu au fost efectuate lucrările menţionate, iar documentele de plată au fost întocmite pentru a justifica remiterea sumelor de bani”, se arată în dovezile procurorilor. Unii dintre inculpați au recunoscut că documentele sunt false și că lucrările nu au fost niciodată prestate de firmele pe care le controlau. Este cazul lui Cătălin Tomescu „care a recunoscut fictivitatea actelor adiționale încheiate și a facturii din 2013, în valoare de 1.238.558 de lei, precum și efectuarea plăților”, se mai arată în referatul procurorilor.
Șoferul arestat
Un alt personaj important al dosarului este șoferul Lucian Șușală. Despre el, procurorii DNA susțin că a încercat să influențeze un alt suspect din dosar. Astfel, fostul șofer al lui Vâlcov l-a pus pe Bogdan Timofte, un apropiat al grupului, să distrugă probe.
Șușală și Timofte s-au întâlnit pentru a se „pune de acord” în declarațiile următoare, după care au rupt și au dat foc la o serie de contracte. „Timofte Petre Bogdan mai arată faptul că a avut contracte încheiate cu Camfin SRL pe care le-am rupt şi le-am dat foc, pentru că în acestea nu erau trecute sumele şi data. Acest lucru l-am făcut la solicitarea lui Cristian Tomescu şi a lui Şușală Lucian Petruț. Am distrus documente contabile la solicitarea inculpatului Şuşală Lucian-Petruţ, înainte de începerea controlului fiscal de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală”, se mai arată în referatul DNA.
De altfel, fostul șofer al exministrului de Finanțe a fost arestat pentru 30 de zile de judecătorii de la instanța supremă. Decizia nu este definitivă.