Ion Columbeanu a avut un statut privilegiat la vârful puterii o jumătate de veac, supravieţuind dictatorilor Dej şi Ceauşescu, pe care îi admiră şi astăzi. Dar şi pe nea Nicu Văcăroiu.
Afacerile lui Irinel Columbeanu au intrat la apă. A dispărut aproape de tot din "recuzita" emisiunilor de divertisment. Extravaganţele cu care ne-a obişnuit, în mai bine de 15 ani de când şi-a făcut apariţia în viaţa mondenă a Capitalei, au început să-i facă mai mult rău decât bine. Afacerea cu "columbeanit" de la Târgu Cărbuneşti e moartă, iar averea sa, estimată în ultimii ani la 150 de milioane de euro, a scăzut la 35-39 de milioane, conform Top 300, realizat de revista "Capital". Setea de publicitate cu orice chip l-a pus pe butuci pe Irinel şi îi ameninţă serios căsnicia. Hărţuită de paparazzi, Monica a plecat în America, unde a anunţat că se va şi stabili.
Excentricităţi născute din frustrări
Ambiţia lui Irinel de a fi mereu în atenţia presei mondene îşi are originea în copilărie. Fiul unui activist comunist din linia a doua, a avut parte de o educaţie bună şi de o viaţă îndestulată. Dar nu la fel de privilegiată ca a copiilor marilor demnitari. De aici şi frustrarea. Primii bani făcuţi după Revoluţie, cu afacerea Alcatel, l-au împins la tot felul de gesturi şi ţinute excentrice.
Pe rând, prin patul lui au trecut, pe lângă diverse păsări de noapte, prinţesa Brianna Caradja, pe care a convins-o să vină de la Paris pentru el, cântăreaţa Anna Lesko, pe care a transformat-o din stripteusă în vedetă, modista Romaniţa Ciolcan, fostă Iovan, până la actuala soţie, Monica, pe care, cu ajutorul "scouterilor" a identificat-o la Bacău şi a făcut-o doamnă la Snagov.
Unii spun că averea i s-ar datora tatălui său, Ion Columbeanu, pe care timpul l-a uitat la Secretariatul General al Guvernului, din '59, de pe timpul lui Dej, până în 1998.
Unghia lungă de la degetul mic al domnului preşedinte
"Când veniţi, spuneţi la poartă că mergeţi la «Domnu' Preşedinte»!", instrucţionează, cu o voce obişnuită să ordone, Ion Columbeanu. Portarul ia poziţia drepţi la auzul numelui dlui Columbeanu senior. "Domnul Preşedinte" are biroul la etajul nouă al blocului Vox Maris din Piaţa Victoriei, la doi paşi de clădirea guvernului, unde şi-a petrecut 39 de ani din viaţă.
Când se ridică de pe scaun, să ne întâmpine, statura nu i se modifică. De afară se aud scandările profesorilor de la mitingul de protest. Începe printr-o concluzie de viaţă personală: "Un golan de Port Constanţa, dacă a ajuns şi marinar, e de trei ori mai golan decât unul de Ferentari". Aluzia e evidentă: "Sarkozy, la un an şi jumătate după ce a ajuns şeful statului francez, a avut înţelepciunea să înfinţeze «Consiliul Înţelepţilor». A copiat ceea ce în Grecia antică exista cu şapte înţelepţi!".
Poartă o cămaşă de mătase argintie, o cravată roşie cu frunze şi prune, de sezon, şi o centură lată cu pafta, de cowboy. Pe inelarul stâng are verigheta, iar pe cel drept - un inel asortat la o brăţară din aur lată, ca o cătuşă de ocnaş, pe care sunt reliefaţi nişte elefanţi. Unghia degetului mic al mâinii drepte e considerabil mai lungă decât restul manichiurii. "E mai acută acum, la 85 de ani, limpezimea şi agerimea minţii ca la 50 de ani!", decretează dom' preşedinte.
"Am fost hamal în Şantierul Naval Constanţa"
"Am intrat în guvern în '59, după ce am stat un an la Direcţia economică a CC a PCR. Direcţia asta era mai tare decât chiar guvernul", începe să depene amintiri fostul demnitar comunist. Apoi sare înapoi în timp, până în 1942: "Am lucrat patru ani ca ucenic la Şantierul Naval Constanţa, de la 15 ani şi trei luni. Am fost hamal şi am învăţat că banul se câştigă prin muncă. Mi-au dat dispensă de vârstă, că eram orfan de ambii părinţi. Când am terminat, în '46, eram mecanic-lăcătuş. Mai târziu, când eram la guvern, eram singurul care spunea «săru-mâna» femeilor de serviciu!".
Ion Columbeanu vorbeşte rar, alegându- şi cuvintele cu grijă. Pe perete are un tablou cu "Cina cea de taină", unul cu profilul lui Decebal, iar în colţ, pe altul cu George Enescu pe care sunt înfipte nişte decoraţii masonice. "M-am născut la Căpreni, judeţul Gorj, şi am avut trei fraţi. Au murit toţi", oftează tatăl miliardarului de la Izvorani, înainte de a continua poveste vieţii sale.
"La sfatul unui maistru am dat examen la Petrol şi Gaze. La maiştri, că n-aveam liceul. Apoi am intrat şi la facultate, unde am făcut cinci ani la zi. Am ieşit inginer de utilaje petroliere, chimice, petrochimice şi geologice.
RESPONSABILITATE
Preşedintele asociaţiei de proprietari, pensie de 3.850 lei
"După ce am terminat, am fost repartizat la Rafinăria Brazi şi, în 1951, m-am căsătorit. Era momentul când începeau marile investiţii care au transformat România dintr-o ţară agrară, într-una industrializată. În '59 au avut nevoie de un consilier al primilor-miniştri specializat în investiţii. M-au ales pe mine. «Trebuie să ai grijă să priveşti de la proiectare în sus, că noi o să avem grijă să primeşti 32% din PIB-ul României! », mi-a spus cineva mare, nu vă spun cine, lasă bătrânul activist să se înţeleagă că ar fi fost vorba de însuşi Gheorghiu-Dej. Ca o confirmare, completează: "Dacă trăia, voia să dea comunismului o faţă umană. Ca Tito, pe care îl adula!".
Fostul consilier guvernamental e de părere că, din istoria României, lipseşte un segment de 50 de ani: "În 30 de ani, pe timpul comuniştilor s-a reuşit să se treacă de la o Românie agrară la una industrializată, în toate ramurile economice! Cu utilaje de import-vest, chiar şi din America", vorbeşte ca la o plenară a PCR, nostalgicul activist.
Acum, Ion Columbeanu locuieşte pe lângă Şoseaua Kiseleff. Zice că are o pensie de 3.850 de lei. "Aveam mai mult, da' îmi lipsesc din cartea de muncă 14 ani!", oftează dom' preşedinte. Apoi, dezvăluie misterul preşedinţiei sale: "Sunt preşedintele Asociaţiei de Proprietari de pe această scară. Da' nu primesc decât ceva simbolic...".
DEPENDENŢĂ
Scrumiera din columbeanit şi telefonul lui Irinel
"Da' cu prinţesa Brianna cum a fost?", insistăm. "«Fugi cu paraşuta asta de-aici!», i-am zis, după două-trei întâlniri! E o închipuită, Brianna asta! Da', să nu dai aşa la ziar, că se supără Irinel", se scapă Ion Columbeanu, în timp ce se întinde după o scrumieră. "E din columbeanit!", ne-o întinde mândru. Scrumiera e una clasică, cu o femeie goală căreia îi scrumezi în poală.
"Nimeni nu ne-a tras ţeapă!", sare în sus la întrebarea dacă cineva i-a păcălit în afacerea celebrului ciment cu nume de familie. "Fabrica e închisă. Trebuie să aducem nişte componente speciale din import. S-a făcut şi un hotel la Predeal cu columbeanit. E bun, da' n-a putut să reziste pe piaţă că era mai scump! Atât, altfel se supără Irinel că mă bag peste afacerea lui!", se autocenzurează dom' preşedinte.
Întrebat dacă nu cumva dânsul e cel care conduce de fapt businessurile familiei, Ion Columbeanu răspunde sec: "Irinel e, faţă de mine, cu două- trei trepte mai inteligent!". "Cu modernizările propuse de mine am ridicat cifra octanică a benzinei de la 72 la 96, cât e şi acum!" ION COLUMBEANU, tatăl lui Irinel
DIN CV
A schimbat 16 guverne în 39 de ani, securiştii îl credeau general şi consideră că Ceauşescu era superinteligent nativ
Nu mai puţin de 16 guverne s-au schimbat la Palatul Victoria, dar Ion Columbeanu a rămas pe poziţie. L-a avut şef, în '89, pe Dăscălescu, înainte - pe Ilie Verdeţ. După Revoluţie a stat în umbra lui Roman, Văcăroiu, Ciorbea sau Radu Vasile. Apoi, cineva şi-a dat seama că un bătrânel de 74 de ani era de 39 de ani în acelaşi scaun. L-au pensionat, deşi mai era apt de muncă.
"Văcăroiu a fost cel mai bun premier pe care l-am avut. Se zvonea că ar bea. Nu-i adevărat! Era foarte echilibrat şi deştept. O comoară de experienţă!", îl laudă Ion Columbeanu pe cel care a făcut un brand din votca "Săniuţa" şi care a ocupat toate cele trei funcţii importante ale legislativului şi executivului, başca, pentru o lună, fotoliul de preşedinte interimar al României: "După Revoluţie, am fost secretar general al guvernului interimar, până l-a descoperit Iliescu pe Hrebenciuc, la Bacău, şi mi l-a adus pe cap!". Şi iar se laudă: "Cu modernizările propuse de mine am ridicat cifra octanică a benzinei de la 72 la 96, cât e şi acum!".
Irinel, băiatu' lu' tata
Ion Columbeanu recunoaşte că l-a cam alintat pe Irinel. "Eu mergeam prin ţară, pe şantiere. Veneam rar acasă. Ce dădea soţia mea în educaţia lui Irinel dărâmam eu când veneam acasă. Îl răsfăţam. Îi spuneam, când plecam: «Tu eşti şeful!». Şi, când îl certa nevastă-mea, se bosumfla: «Ce, nu mi-a zis tata că eu sunt şefu'!?»". Fix când termină de povestit, Irinel îl sună iarăşi. O confirmare a dependenţei ambivalente dintre tată şi fiu. La fel de scurt ca prima oară, tatăl rezolvă discuţia în câteva cuvinte.
Brusc sare la alt subiect şi decretează pompos: "Poporul român nu va fi niciodată civilizat destul! Cu toate că avem un segment mare de oameni civilizaţi, alt segment de oameni educaţi şi un al treilea, din mediul rural, de oameni cinstiţi harnici şi corecţi. Din păcate, există un număr mare votanţi pe un mic şi halbă cu bere!".
"Nu m-am gândit niciodată să plec din ţară. Fiu'meu a avut ocazia să rămână afară... I s-a propus să rămână în America că era ghid la BTT. N-a fost de acord, că mi-ar fi distrus cariera. Când s-a întors, pe aeroport, i-au dat lacrimile, când ne-a văzut pe mine şi pe maică-sa. N-a cedat ispitelor!", îi e recunoscător bătrânul om de stat fiului său.
"Combinatele şi fabricile sunt bijuteriile mele!"
Despre averea lui Irinel refuză categoric să comenteze. Nici dacă a fost aşa de mare în trecut, nici dacă e aşa mică acum, cum susţin analiştii economici: "Presa trăieşte din exagerări!". Şi, din nou, revine la tema sa favorită: industrializarea României: "Sunt bijuteriile mele. Aşa numesc eu combinatele de îngrăşăminte chimice, cele siderurgice şi metalurgice, fabricile din industria alimentară, agricolă şi din transporturi. Iar cea mai de preţ bijuterie a fost sistemul de irigaţii, care azi nu mai e, la fel ca mai toate fabricile unde s-a dat jos până şi betonul de pe stâlpi ca să se fure fierul armat!". Şi oftează iarăşi: "Ceauşescu a fost superinteligent nativ. Păcat că n-a apucat să fie şcolit!".
"Securiştii credeau că sunt cel puţin general de securitate!"
A fost sau n-a fost securist Ion Columbeanu? Moşul zâmbeşte: "Securitatea n-a avut curajul să mă întrebe dacă vreau să fiu colaborator. Credeau că sunt cel puţin general de securitate! După Revoluţie, Măgureanu şi Gioni Popescu se purtau cu mănuşi cu mine...".
Înainte să plece la masa de prânz, pe care o ia, de ani întregi, în aceeaşi cârciumă de tradiţie a Bucureştiului de pe timpul său, Mărul de Aur, dl preşedinte cade în melancolie. Se chinuieşte câteva minute cu laptpopul şi, după ceva timp, cu ajutor extern, porneşte romanţa pe care i-a compus-o regretatei sale soţii atunci când a cunoscut-o. Pe orchestraţia lui Cătălin Târcolea, cu acorduri puternic ruseşti, fostul demnitar comunist îşi mărturiseşte dragostea. Bătrânul îngână cu ochii întredeschişi: "Trec luntraşii de pe Don, în trei corzi de balalaică...". În timp ce ne conduce la uşă ne roagă: "Avem cinci etaje aici şi atâtea spaţii goale. Poate ne-ajutaţi să le închiriem…".