Artistul a mai lucrat şi la personaje din filme de desene animate precum Daffy Duck, Tom şi Jerry şi Popeye Marinarul
Bob Givens, celebru pentru animaţiile cu Bugs Bunny, un personaj simbol al francizei Looney Tunes, dar şi pentru munca la personaje precum Daffy Duck, Tom şi Jerry, Popeye şi Alvin şi veveriţele, a murit la vârsta de 99 de ani, potrivit BBC News, anunţă Mediafax. Mariana Givens, fiica animatorului, a anunţat pe pagina sa de Facebook că acesta a murit din cauza unei insuficienţe respiratorii, la o clinică din Burbank, California, pe 14 decembrie. Bob Givens s-a alăturat companiei Warner Bros în 1940 şi a devenit celebru pentru designul lui Bugs Bunny. În 1937, după ce a terminat liceul, Bob Givens a început să lucreze pentru Walt Disney Studios. La Disney, Givens a lucrat la designul personajelor Donald Duck şi Albă ca Zăpada.
Versiunea sa de Bugs Bunny a fost lansată în 1940. Givens este autorul primului desen oficial Bugs Bunny – devenit între timp personaj simbol al francizei Looney Tunes – lansat în clipul “A Wild Hare”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a servit armata SUA, după care s-a întors în industria animaţiei, lucrând, printre altele, la show-ul TV “Baggy Pants & the Nitwits”.