Valentin Ion, părintele Aureliei Ion, este un om distrus de durere, dar care chiar şi în aceste condiţii a găsit luciditatea necesară pentru a-şi da seama că autorităţile puteau face mult mai multe pentru a-i salva fata.
Acesta a primit diploma oferită de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, de patriot român, în numele fetei sale, dar nu uită şi nu iartă felul în care s-a acţionat pentru salvarea copilului său, după cum notează libertatea.ro.
„Trebuie să se facă ceva”
"Aşa ceva nu trebuia să se întâmple. Trebuie să se facă ceva, să nu mai cadă şi alţi copii. Dacă era copil sau fiu de ministru, era toată armata acolo, erau toţi, îi salvau copilul, dar pe copilul meu... studenta fără nume, care nu a avut nume până în ultimul moment... Soţia mea se tot uita pe geam să vadă dacă Aura vine acasă", a spus Valentin Ion, împietrit de durere, conform stirileprotv.ro.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat luni după-amiază într-o zonă muntoasă accidentată de la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. După accident, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Cadrele medicale mergeau de la Bucureşti la Oradea pentru a preleva ficatul unui donator ce suferise un accident vascular cerebral.