Creatorul de modă Karl Lagerfeld, care a împlinit ieri 70 de ani, şi-a serbat ziua de naştere prin muncă.
„Noua colecţie trebuie să fie gata, nu e timp de petreceri“, a declarat creatorul, născut în Germania şi stabilit de cincizeci de ani în Paris.
Asupra vârstei lui Lagerfeld planează totuşi un mister: potrivit biografiei sale oficiale împlineşte 70 de ani, iar alte surse (presă, biografi, foşti colegi şi vecini din Bad Bramstedt - Germania) susţin că acesta ar fi împlinit 75 de ani pe 10 septembrie. Designerul însuşi spune că „e mult mai palpitant ce crede şi ce spune lumea, decât adevărul pe care îl spun eu“. De un sfert de secol, el predomină industria modei şi creează atât pentru casa Chanel, cât şi pentru propria marcă, „Lagerfeld“.
Creatorul, supranumit „ţarul modei“, a descoperit-o şi a promovat-o pe Claudia Schiffer, iar printre prietenele sale celebre se numără actuala primă-doamnă a Franţei, Carla Bruni, precum şi Prinţesa Caroline de Monaco.