Ratingul ţărilor din Europa Centrală şi de Est (CEE) va fi afectat de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, potrivit S&P Global Ratings.
Fondurile structurale şi de investiţii către ţările din Centrul şi Estul Europei vor fi mai mici şi vor fi însoţite de condiţii mai grele de accesare, în cadrul noului ciclu bugetar al UE care începe în 2021.
În ultimul deceniu, ţările est europene, mai ales cele din grupul de la Vişegrad au beneficiat de pe urma fondurilor structurale şi de investiţii venite de la UE. Aceste fonduri au ajutat regiunea să facă faţă destul de bine crizei financiare globale şi au sprijinit creşterea economică a ţărilor din estul UE, contribuind la construcţia infrastructurii şi la ridicarea standardului de viaţă.
Odată cu reducerea fondurilor, bugetele pe termen lung ale ţărilor din est vor fi afectate, ca urmare a nevoii de investiţii semnificative în infrastructură, ceea ce ar provoca o dezechilibrare a balanţei fiscale şi în cele din urmă creşterea împrumuturilor guvernamentale şi a datoriei publice.
Analistul S&P, Felix Winnekens, a explicat că “creşterea economică potenţială ar putea să se diminueze pe termen mediu şi va întârzia mult convergenţa veniturilor şi pe cale de consecinţă creşterea ratingurilor”
Chiar dacă se aşteaptă ca ritmul de creştere în CEE să fie superior celui înregistrat pe ansamblu de Uniunea Europeană în următorii patru ani, 2,9 procente în medie pe an pentru CEE faţă de 2,3 la sută pentru UE, analiştii S&P avertizează că ritmul mediu de creştere în regiunea CEE va încetini la 2,7 la sută în 2020, de la aproximativ 3 procente în 2017.
Pentru a stimula procesul de convergenţă a veniturilor va fi nevoie de o creştere semnificativ mai puternică decât în restul Europei.
Creşterea potenţială în regiunea CEE va fi frânată şi din cauza scăderii ritmului productivităţiia factorilor şi din cauza factorilor demografici.