Din cauza faptului că strategia economică a Guvernului ungar se bazează pe fabricile de acumulatori, în Ungaria va apărea dependența de energie și materiile prime aduse din China, Australia, Chile sau India, în timp ce nici legătura rusă nu ar dispărea, relevă analiza realizată de Cambridge Econometrics, consultant în administrarea afacerilor.
Eliminarea purtătorilor de energie fosilă, transportul neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon și fără emisii de dioxid de carbon presupune răspândirea noilor tehnologii de producere a energiei - solare, eoliene și hidroenergetice, precum și dispozitive geotermale. Schimbarea tehnologiei indispensabile pentru aceasta necesită noi materii prime: în viitor achiziția de cupru, aluminiu, cobalt, litiu și nichel va fi cea mai critică, scrie publicația maghiară Nepszava.
Aceste metale sunt similare cu purtătorii de energie fosilă în multe privințe: cantitatea, disponibilitatea și prețurile lor depind în mare măsură de capacitățile de extracție, subliniază cercetătorii. În plus, zăcămintele sunt deţinute de câteva zeci de țări, astfel că cererea în creștere poate crea o nouă dependență politică și economică. Cele mai mari țări producătoare de cupru din lume sunt Chile, Peru și China. China este lider în domeniul producătorilor de aluminiu, cu o producție de aproape zece ori mai mare decât cea a Indiei, care se află pe locul doi. Litiul necesar pentru bateriile de mașini electrice este extras în principal în Australia, Chile și China, în timp ce cobaltul, care este de asemenea indispensabil, poate fi obținut din Republica Democrată Congo, Rusia și Australia.
Cu alte cuvinte, odată cu trecerea la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon nici dependența Ungariei faţă de energia rusă nu s-ar elimina, ba mai mult, ar apărea și dependența de alte materii prime, de exemplu, din China, Chile, Congo, India sau Indonezia. Mai mult, din cauza strategiei țării bazate pe fabricile de baterii, acestă dependenţa va apărea treptat, precizează cercetătorii.
O nouă fabrică chineză de acumulatori în Ungaria
Cu o investiție uriașă de 520 de miliarde de forinţi, compania chineză Huayou Cobalt, care va construi prima sa fabrică europeană în localitatea ungară Ács, lângă Komárom, va crea 900 de noi locuri de muncă. Compania va produce catozi pentru baterii electrice, a anunţat ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, pe pagina sa de Facebook.
Şeful diplomaţiei ungare a mai precizat: Compania de înaltă tehnologie specializată în dezvoltarea și producția de baterii litiu-ion și materiale noi de cobalt va avea o capacitate anuală de aproximativ o sută de mii de tone. Valoarea investiției depășește un miliard de dolari, o asemenea investiţie a fost realizată anul trecut în lume în 159 de cazuri, iar acesta este al doilea anunț de volum similar în Ungaria anul acesta. Investitorul poate conta pe un sprijin substanțial din partea statului ungar, însă Guvernul nu va comenta suma până când aceasta nu va fi aprobată de UE. (Traducerea: Rozália Gănciulescu/Rador).