Tarifele reglementate la electricitate vor fi eliminate din 2010

Consumatorii casnici vor trebui să negocieze direct preţul energiei, deşi până în prezent nici unul nu şi-a schimbat furnizorul.

Piaţa de electricitate din România a fost liberalizată în totalitate la 1 iulie 2007, însă, până acum, niciun consumator casnic nu şi-a schimbat furnizorul, iar gradul de deschidere a pieţei nu depăşeşte 50%.

„De regulă, preţul oferit de furnizori este mai mare decât cel reglementat. Mai mult, furnizorii vor să încheie contracte pentru o cantitate mai mare de electricitate şi nu sunt interesaţi să ofere servicii unui singur consumator casnic. Ar fi de preferat ca aceştia să se grupeze în asociaţii sau blocuri, pentru a obţine un preţ cât mai bun“, a declarat Viorel Alicuş, director în cadrul Autorităţii de Reglementare în Energie (ANRE). Acesta a admis că, pe de altă parte, nici consumatorii nu îşi cunosc drepturile. Aceştia plătesc electricitatea în prezent la tarife reglementate de ANRE, unice la nivelul ţării.

Clientul, jucător activ

Totuşi, oficialii Autorităţii spun că s-au aşteptat la o astfel de reacţie a consumatorilor la deschiderea pieţei, comportament întâlnit şi în alte state europene. Potrivit lui Alicuş, consumatorii trebuie să devină jucători activi pe piaţa de electricitate, să ştie că furnizorii sunt cei care trebuie să îi atragă cu ofertele lor şi că pot negocia un preţ mai bun. „Cred că vom putea realiza acest lucru la trei ani de la liberalizarea pieţei, astfel că ne păstrăm intenţia de a elimina tarifele reglementate din 2010“, a subliniat reprezentantul ANRE.

Materiale informative

În acest sens, ANRE a elaborat un proiect de metodologie, prin care furnizorii de electricitate sunt obligaţi să-şi informeze consumatorii despre drepturile şi obligaţiile ambelor părţi, despre preţuri, modalitatea de facturare şi plată, precum şi despre procesul de deschidere a pieţei şi documentele necesare schimbării furnizorului, cu menţiunea obligatorie că acest proces nu implică nicio taxă.

Furnizorii vor distribui consumatorilor lor materiale educative care să conţină aceste informaţii de cel puţin două ori pe an. „Aceste prevederi vor intra în vigoare foarte curând. Aşteptăm încă punctul de vedere al asociaţiilor de consumator“, a mai spus Alicuş.

Cereri de majorare a tarifelor

De asemenea, ANRE a demarat o campanie de informare a consumatorilor, susţinută din fonduri PHARE, prin care 200.000 de pliante vor fi distribuite locuitorilor din Timişoara, Iaşi, Cluj, Braşov şi Constanţa. Oficialii ANRE au mai spus că au primit deja unele cereri din partea producătorilor de electricitate privind majorarea tarifelor reglementate, în special din partea complexurilor energetice, motivate de creşterea preţului combustibilului.

Mai mult, E.ON Moldova Distribuţie a solicitat recuperarea costurilor legate de refacerea infrastructurii în urma inundaţiilor din această vară. O decizie privind preţul energiei electrice de la 1 ianuarie va fi luată la începutul lunii decembrie.