Tăriceanu se încruntă la Bechtel

"Pentru fiecare ban primit trebuie să predea o porţiune de autostradă, nu doar cantitativ, ci şi calitativ", avertizează premierul.

Bechtel trebuie să înţeleagă că pentru fiecare ban primit, trebuie să predea o porţiune de autostradă, nu doar cantitativ, ci şi calitativ, cu recepţia lucrărilor de către consultant. Fără acordul firmei Scetaroutte, Bechtel nu va primi niciun ban în plus, oricât ar fi ei de americani“, a declarat ieri premierul Călin Popescu-Tăriceanu. El a participat la şedinţa comună a guvernelor român şi ungar, desfăşurată la Szeged.

Premierul a precizat că americanii au primit şi aşa foarte mulţi bani anul acesta, conform contractului, „fără să presteze“. „Ei nu sunt capabili să-şi respecte angajamentele pe care şi le-au luat. La ultima vizită pe şantier am stabilit nişte obiective, pe care au întârziat să le îndeplinească“, a adăugat Tăriceanu.

Autostrada Transilvania şi contractul dezavantajos încheiat cu americanii de la Bechtel nu sunt singurele probleme ale infrastructurii din România. Nici banii europeni necesari finanţării Coridorului IV paneuropean (Nădlac-Arad-Timişoara-Sibiu- Piteşti-Bucureşti-Constanţa) nu vor putea fi accesaţi fără greutate, susţine Tăriceanu.

„Procedurile de achiziţie publică negociate cu UE sunt destul de greoaie“, a explicat premierul.

Reciprocitate la decontarea cheltuielilor medicale

Pe de altă parte, cetăţenii români şi unguri, care beneficiază de îngrijire medicală în ţara vecină, vor putea să-şi recupereze banii de la casele de asigurare din ţara de origine, potrivit unui proiect comun al Ministerului Sănătăţii din Ungaria cu cel din România.

În şedinţa comună a celor două guverne s-a discutat despre posibilitatea introducerii unui card de asigurat, care să le permită cetăţenilor celor două ţări accesul la servicii medicale pe teritoriul statului vecin, cu posibilitatea de decontare a cheltuielilor.

Un alt proiect comun constă în colaborarea pentru o mai bună implementare a numărului unic de urgenţă 112, unde ţara noastră are în continuare probleme. Se doreşte ca, în cazul unui accident grav, să se deplaseze cea mai apropiată echipă de intervenţie, indiferent pe teritoriul cărui stat s-a produs accidentul.