Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat sâmbătă, la Școala de Vară a organizației de Tineret, că nu intenționează să intre la guvernare
Pe de altă parte, Tăriceanu a punctat că ar fi dispus să susțină moțiunea de cenzură dacă Opoziția prezintă un program de guvernare.
„Discuții le-am spus așa, o tatonare, o discuție exploratorie pe care PNL a avut-o și cu noi, cum a avut și cu celelalte partide, adică și cu USR, UDMR și Pro România, cred că e normal. Suntem partid de opoziție. Vor să știe ce intenție avem. Am explicat mai devreme la Școala de vară și cred că ați reținut, că putem să votăm o moțiune de cenzură cu condiția să vedem care sunt pașii următori, care ar fi programul de guvernare, care ar fi echipa guvernamentală care ar urma. Acest lucruri nu le-am discutat încă. S-ar putea să le discutăm, în condițiile în care PNL își dorește să avanseze pe acest teren.
În ceea ce privește o intrare la guvernare, răspunsul este ferm: nu”, a declarat Tăriceanu, sâmbătă, la Constanța, întrebat dacă ar guverna lături de PNL.
Tăriceanu a mai spus că racolarea de oameni din ALDE a fost „a fost o manevră de tip mafiot și a oferit noi detalii despre cum s-a decis despărțirea de PSD.
„Nu ne-a făcut bine. Pentru că oamenii ne-au văzut glisând încet încet spre stânga. Și atunci duc partidul către o direcție perdantă. Ce te faci dacă ai foarte puțin și ai riscul dispariției? Iată câteva elemente analizate de mine și colegii mei și am ajuns la concluzia să ne despărțim. Să ne despărțim civilizat însă. Ce s-a întâmplat a fost o manevră de tip mafiot, racket, de racolare a oamenilor. Noi hotărâsem cu un vot covârșitor. Parcă li s-a șters creierul. Surpriză, Meleșcanu, Grațiela, ceilalți, toti au votat pentru ieșirea de guvernare. Și acum spun că decizia nu a fost luată statutar. Cel mai înalt forum de decizie este Delegația Permanentă. Aici nu e vorba numai de statut. Ați auzit de onoare? E foarte importantă asta. Unii sunt la căsuța cu onoare, ori ușa e închisă, ori căsuța e goală. E vechiul proverb – ce nu te omoară, te întărește”, a mai spus Tăriceanu.