În state precum Danemarca, Suedia, Norvegia, taxa de şcolarizare pentru europeni este zero. În Franţa ori Belgia, taxele sunt mai mici decât în România.
Tinerii care vor să studieze în universităţi de stat din anumite ţări europene plătesc mai mult pe cazare şi pe hrană decât pe şcolarizare. Ţările nordice au taxe zero pentru studenţii europeni, iar în Franţa, Belgia, Italia, Spania, Olanda şi unele landuri germane, taxele sunt mici sau foarte mici.
Peste 100 de universităţi străine îşi vor prezenta ofertele la târgul RIUF, care are loc la Bucureşti (17, 18 martie), Timişoara (20 martie) şi Iaşi (22 martie).
E gratis, dar cer şi bursă
"Gratuităţile şi taxele mici sunt valabile pentru universităţile de stat, iar acest lucru se explică prin faptul că studiile universitare sunt puternic subvenţionate în foarte multe state", spune Bogdan Kochesch, director al grupului Educativa- organizator RIUF.
Chiar dacă universităţile au taxe zero, la târgurile de profil, tinerii români solicită bursă. Bogdan Kochesch spune că mulţi reprezentanţi ai instituţiilor străine prezente la târguri au rămas fără replică atunci când potenţialii candidaţi români le-au solicitat bursă.
În ţările nordice care oferă gratuitate pentru studiile universitare, costurile de trai sunt de 600-800 de euro/lună, conform estimărilor Educativa. Cea mai scumpă ţară din acest punct de vedere este Norvegia, unde cheltuielile ajung la 900-1.200 de euro/ lună, în aceste sume fiind incluse cazarea, masa, transportul etc).
Pentru a acoperi o parte din cheltuieli, studenţii au dreptul să muncească în regim part-time, în jur de 15-20 de ore pe săptămână.
Traiul în Europa
În ţările europene cu taxe reduse de şcolarizare costurile lunare pentru cazare, mâncare, transport etc. variază între 500 şi 1.000 de euro pe lună, conform calculelor Educativa. Astfel, în Franţa, un student străin cheltuieşte lunar 500-700 de euro, în Belgia- între 600 şi 800 de euro, în Italia şi Spania între 500 şi 700 de euro. În Marea Britanie, costurile vieţii de zi cu zi se ridică la 700-800 de euro, iar în Elveţia la 800-1.000 de euro pe lună. "Gratuităţile şi taxele mici sunt valabile pentru instituţiile de stat, pentru că studiile universitare sunt puternic subvenţionate.“ BOGDAN KOCHESCH, director al grupului Educativa
FINANŢAREA STUDIILOR
Împrumuturi de la statul gazdă Multe state europene sunt atrăgătoare pentru studenţii europeni prin prisma împrumuturilor pe care le acordă pentru plata taxelor de studiu. Este cazul Marii Britanii, care oferă împrumut guvernamental oricărui student UE la o universitate de stat din Anglia, Ţara Galilor şi Nordul Irlandei. Rambursarea se face numai când absolventul se angajează şi are un venit peste un plafon stabilit pentru fiecare ţară în parte (în jur de 1.600 de euro/ lună pentru români). Se rambursează guvernului britanic 9% din diferenţa care depăşeşte plafonul stabilit. Dacă angajatul nu ajunge în 25 de ani la venitul cerut, datoria se prescrie. Şi în Olanda se acordă împrumut guvernamental, iar acesta acoperă în totalitate taxa de şcolarizare. Rambursarea începe după doi ani de la absolvire. Un sprijin financiar oferă şi Italia, prin faptul că taxele se stabilesc în funcţie de veniturile familiei. Există zece niveluri de venituri şi fiecare impune o taxă diferită.