O întreagă Românie înghesuită în câteva mii de metri pătraţi. Aşa a fost imaginat Târgul de Crăciun Bucureşti, continuând, al doilea an consecutiv, o idee care se bucură de succes.
Strivit de măreţia Casei Poporului, “ţarcul” de la Piaţa Constituţiei adună laolaltă meşteşugari, bucătari şi artizani din toate colţurile ţării, iar dacă vrei să schimbi monotonia oraşului şi să prinzi un crâmpei de românism, să te umfli cu plăcintele ardeleneşti sau să guşti un vin bun de podgorie, fi ert şi aromat, atunci ai ajuns unde trebuie.
De la bun început te vor izbi aromele mâncărurilor tradiţionale româneşti. La 25 de lei ai parte de o porţie de Pomana Porcului, carne de porc cu cârnaţi, care te va sătura cu siguranţă. De altfel, orice plimbare în Târgul de Crăciun începe aici.
E nebunie la standuri, carnea sfârâie pe grătare şi există de toate: lebăr, tobă, caltaboşi, pastramă şi chiar piftie! Şi cum miros, şi ce bine arată, şi cum ţi-ai dori să guşti din toate bunătăţile acestea, chiar dacă lumea se îmbulzeşte nerăbdătoare. Dar voia bună este la ea acasă acum că burţile sunt pline, iar vizitatorii se duc să se alimenteaze cu un pahar de vin fiert la 6 lei. Au venit toate podgoriile renumite. E şi Murfatlarul, şi Panciu, şi Odobeştiul. Lume multă este la Crama Domnească, pentru că oferă şi o cană de lut bonus. Aroma de scorţişoară te însoţeşte discret, obrajii încep să prindă culoare, iar limbile încep să se dezlege.
Patinoarul, cel mai „fierbinte” punct
Şi sunt mulţi copii, pentru că există o mulţime de buticuri pline cu obiecte de artizanat, care mai de care mai originale. În plus, patinoarul este în perfectă stare şi mai este şi gratuit. La câţiva metri mai încolo, ce să vezi, există Casa lui Moş Crăciun, fix lângă bradul de 30 de metri. Cadouri sunt destule, bani să ai! Găseşti baloane cu beculeţe specifice Crăciunului, obiecte din sticlă pentru împodobit bradul, ornamente din becuri normale, colorate în toate felurile, pentru toate gusturile şi buzunarele, din rotiţe de ceas refolosite şi câte şi mai câte chilipiruri care pornesc de la 3-4 lei bucata… Şi cum să nu te opreşti să admiri ceramica de Horezu sau pe bătrâna care face scăunele din lemn, ori ibricele şi ligheanele făcute de ţiganii căldărari?
Cozonac şi caise glazurate
Dulciuri? De toate, pentru toţi. Uite şi Cozonacul Domnesc (cam prea „domnesc” la 45 de lei bucata), uite şi caisele glazurate (la 6 lei) sau salamul de biscuiţi (6 lei şi 90)! În centru sunt delicatesele, bunătăţuri cum nu s-au mai văzut. La loc de cinste se află cârnaţii de pătrăv (da, aţi citit bine!) de pe Valea Doftanei, e drept, mai mult de clătit ochii, căci costă 180 de lei kilogramul. Şi să nu uităm scena, pe care se perindă, seară de seară, o mulţime de artişti care încălzesc cu câteva grade măcar serile reci de iarnă.
În toată această agitaţie, ne-am oprit în cel mai liniştit colţişor al Târgului. E standul lui Liviu Balac, un cunoscut pictor de icoane care s-ar reprofila pe sculptură. Şi probabil că n-ar greşi, pentru că lucrările expuse îţi provoacă pe loc un început de frământare sufletească, transparentă ca o ploicică de primăvară, care abia aşteaptă să fie alimentată şi întregită până la paroxism. Dar cine mai are timp de aşa ceva în ziua de azi?
„Probabil că, dacă voiam să fac mulţi bani, trebuia să mă apuc de construcţii sau altceva”, îmi spune artistul râzând. Ar vrea să scape de restricţiile impuse de arta bizantină de la Erminia lui Dionisie din Furna încoace. Îmi spune că lemnul sculpturii trebuie să fie fin ca pielea unei femei. A refuzat să facă pictură de biserică. De ce? „Am refuzat mereu, pentru că între pictura bisericească şi cea a icoanelor portabile (cum se spune acum) este o diferenţă enormă. Dacă în biserică intri ca să te rogi la Dumnezeu şi trebuie să fii mic şi umil, icoana pe care o fac eu trebuie să plângă lângă tine atunci când îţi este greu”.
Cooperativa de icoane de la Tulcea
Liviu Balac s-a născut în Tulcea şi tot acolo a fost iniţiat în tainele iconografiei. „Era pe timpul lui Ceauşescu o cooperativă care făcea icoane. Icoane pentru export. Am lucrat mulţi ani acolo şi acolo am învăţat să fac, cu adevărat, icoane. După care am simţit că am depăşit acel nivel. Erau celebrele icoane de Tulcea, dacă vă mai amintiţi, de pe timpul lu Ceauşescu, mai puţin finisate”. Cum se împăca, totuşi, comunismul cu Dumnezeu? „Era o posibilitate de a te exprima în continuare fără să fii constrâns în vreun fel. Comuniştii vindeau foarte bine icoanele, le dădeau pe bani grei la export şi nu îi deranja cu nimic. Ba, chiar le convenea. Iar eu credeam în ceea ce făceam, aşa că nu erau probleme”.
Fereastra către Dumnezeu
Îmi spune că a simţit nevoia să pună în icoane ceea ce simte. „După cum bine ştiţi, icoana este o fereastră către Dumnezeu. În momentul în care reuşeşti să pui în ea ce trebuie, legătura dintre sufletului omului şi Dumnezeu se realizează cu adevărat. În momentul în care nu faci bine icoana, omul se uită urât la ea şi plânge după bani”. Astăzi nu mai cumpără lumea icoane. Copiii trec prin faţa standului, se hlizesc şi fug. Îmi prezintă şi sculpturile sale. Cele mai multe fac trimitere la trinitate. O latură coboară în pământ, o latură urcă spre Dumnezeu, iar cealaltă este echilibrul. Mai există şi o a patra parte, sexualitatea.
Cea mai scumpă lucrare: 1.200 de euro
Cât costă lucrările lui Liviu Balac? „Cea mai scumpă lucrare pe care am vândut-o a costat 1.000 de euro. O sculptură cu Cina cea de taină în interior. Cea mai scumpă pe care o am la vânzare acum este la 1.200 de euro, iar cea mai ieftină, la 120 de lei”. Îl las în urmă pe Liviu Balac, stingher în standul său, şi reintru în goana după mărunţişuri. Dar aşa sunt târgurile. O oază în care ne putem permite să renunţăm la standardele înalte şi să ne bucurăm, măcar pentru o oră sau două, de nimicurile din jur