Jaf în biserici înainte de Paşte. Şapte lăcaşuri de cult au fost sparte într-o singură zi

Un bărbat din municipiul Tărgovişte a ieşit la furat chiar în Săptămâna Mare şi a reuşit să fure bani şi bunuri din şapte biserici într-o singură zi. De la biserica din Răzvad, hoţul a furat poşeta unei femeie, în care se aflau documente personale și 75 de lei.

Apoi, a pătruns prin efracţie in interiorul unei anexe a bisericii din Valea Voievozilor și ar fi sustras 500 de lei. Nu s-a mulţumit şi a mai furat din alte 5 biserici de pe raza localităţilor Găești, Ludești și Hulubești suma de 700 de lei, potrivit cancan.ro

Poliţiştii au reuşit să-l prindă la scurt timp şi i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvâșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase întrucât, în după-amiaza zilei de 23 aprilie, s-a prezentat la unitatea de primiri urgențe din Târgoviște pentru a solicita îngrijiri medicale, având asupra sa un briceag, fără a-l folosi.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște l-au identificat și reținut pe hoţ pentru 24 de ore.

Miercuri, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.