Târg de adopţii pentru căţei

Primăria Timişoara pare să fi găsit soluţia pentru a scăpa de câinii fără stăpân care populează în număr tot mai mare străzile oraşului: organizează lunar câte un târg de adopţii canine.

Astfel, sâmbătă, între 10.00 şi 14.00, în Parcul Clăbucet din Calea Şagului va fi organizat un astfel de târg. Timişorenii sunt invitaţi să înfieze "cu acte în regulă" câte un patruped maidanez din cei ridicaţi în ultima perioadă de pe străzile din oraş. "Douăzeci de câini deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi, microcipaţi şi cu carnete de sănătate, dornici de afecţiune vor aştepta nerăbdători noii stăpâni. În cadrul ediţiilor trecute, douăzeci şi cinci de câini au impresionat iubitorii de animale, care le-au oferit familii noi", a declarat viceprimarul Timişoarei Adrian Orza.