Bhutan se află între India şi China, fiind cunoscută drept "Ţara fericirii", după ce a fost calculat un "indice de bunăstare" în rândul locuitorilor săi.
Este un mic regat budist, ai cărui 700.000 dintre locuitori au cont pe Facebook şi o conectivitate de 100% a ţării la reţeaua mobilă. Acesta este considerat locul unde oamenii se pot simţi cel mai bine. Thimphu, capitala statului Bhutan, este cel mai mare oraş din îndepărtatul regat himalayan. Chiar dacă nu are semafoare, Thimphu deţine hoteluri de cinci stele, foarte multe restaurante şi câteva cluburi de noapte şi este pe primul loc în topul "oamenilor fericiţi". Ţara fără ieşire la mare a fost total izolată până când a fost deschisă vizitatorilor străini, în 1974. Potrivit Reuters, televiziunea şi internetul au ajuns în Bhutan în 1999. Atracţii culinare şi nu numai La început, autorităţile din Bhutan au fost precaute, temându- se că străinii ar putea distruge cultura unică a acestei ţări şi tradiţiile sale, astfel că turismul a fost limitat la început. Deşi aceste temeri au scăzut, numărul turiştilor este restricţionat, prin aplicarea unei taxe de 250 de dolari pe zi, plătită în avans, acest cost incluzând mesele, cazarea, un ghid turistic şi transportul intern. Guvernul din Bhutan şi-a exprimat intenţia de a creşte numărul turiştilor cu cel puţin 100.000 de persoane, de la aproximativ 65.000, câţi se înregistrau până acum, şi de a aduce mai mulţi investitori străini în sectorul privat. Persoanele care sosesc în Thimphu vor vedea mai întâi Centrul administrativ si religios Trashi Chhoe Dzong, construit in secolul al XVIII - lea. Apoi, turiştii sunt atraşi cu bucătăria, care include mâncare tradiţională cu orez roşu, curry cu pui, carne de porc, carne de vită uscată, legume sau ardei iuţi roşii (ardeii iuţi reprezintă produsul principal al meselor din Bhutan). Printre atracţiile turistice se numără Magazinul de Artizanat şi Târgul Fermierilor, unde localnicii vin să îşi vândă produsele la sfârşitul săptămânii. Vacanţe cu celebrităţi Taj Tashi este considerat cel mai bun hotel din centrul oraşului Thimphu. Iar la marginea localităţii se găsesc şi două staţiuni de cinci stele - Amankora şi Terma Linca - unde celebrităţi precum Jack Nicholson, Cameron Diaz sau Leonardo DiCaprio vin să îşi petreacă vacanţele. Trasul cu arcul este sportul naţional în Bhutan, astfel că la sfârşit de săptămână sunt organizate competiţii pe Stadionul Naţional.