Îndrăgostiții din toată lumea așteaptă cu sufletul la gură Valentine's Day, ziua în care cuplurile își sărbătoresc iubirea și se cadorisesc unii pe alții. Din păcate, cu doar o zi înainte de 14 februarie, Curtea Supremă din Islamabad, Pakistan, a decis interzicerea acestei sărbători.
Înalta Curte de la Islamabad a emis, luni, un ordin prin care sărbătorirea Zilei Îndrăgostiţilor este interzisă pe întreg teritoriul Pakistanului, informează CNN.
Ordinul are efect imediat. El interzice afişarea de reclame atât online, cât şi în publicaţii, vânzarea de mărfuri asociate Zilei Îndrăgostiţilor şi susţine că sărbătoarea nu pot fi marcată în ”niciun spaţiu public ori care aparţine de guvern”.
Curtea a cerut Autorităţii de reglementare a media online din Pakistan (PEMRA) să monitorizeze aceste platforme şi să ofere orice tip de informaţii care arată că măsura a fost încălcată.
Ordinul dat de curte a venit după ce un cetăţean pe nume Abdul Waheed a emis o petiţie prin care arată că promovarea Zilei Îndrăgostiţilor este ”împotriva învăţăturilor Islamului şi ar trebui interzisă imediat”.
În Pakistan, Ziua Îndrăgostiţilor este văzută de mulţi drept imorală şi ca o apropiere de cultura din Vest. Grupuri religioase, precum partidul Jamaat-e-Islami, au protestat deseori faţă de marcarea Zilei Îndrăgostiţilor în ţară şi au susţinut anual mitinguri împotriva sărbătorii de pe 14 februarie.
În 2016, guvernul oraşului Peshawar, din provincia nordică Khyber Pakhtunkhua, a decis interzicerea sărbătorii. Preşedintele Pakistanului, Mamnoon Hussain, a cerut printr-un comunicat, în februarie 2016, ca poporul să nu sărbătorească Ziua Îndrăgostiţilor, deoarece aceasta nu face parte din ”tradiţia musulmană”.
Deşi Ziua Îndrăgostiţilor nu se sărbătoreşte în întreaga ţară, în ultimii ani, mai multe firme au profitat de ocazie pentru a îşi promova produsele.
Mohammad Naveed, care deţine o florărie stradală, a povestit jurnaliştilor CNN că a investit până la 2.000 de dolari pentru a mări stocul de flori pentru ziua de 14 februarie. La începutul lunii februarie, comercianţii au început să vândă baloane în formă de inimă, iar preţul trandafirilor a crescut.
Luni, în pieţele din Islamabad, florarii stăteau în mijlocul trandafirilor, buchetelor de narcise şi de iasomie, îngrjoraţi de intrarea în vigoare a ordinului.
Câştigul zilnic mediu al unui florar este de 80 de dolari, iar suma creşte simţitor în preajma acestei sărbători. ”Dacă ne interzic să le vindem mâine, va fi pur şi simplu un dezastru. nu ne permitem aşa ceva”, a mai spus Naveed.