Vești proaste pentru cei peste 100.000 de români care folosesc în fiecare zi autobuzele și microbuzele între București și localitățile din Ilfov: Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România a anuțat că, începând de mâine, va suspenda transportul public de persoane.
Transportatorii sunt nemulțumiți de faptul că de la desființarea, de către ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a Autorității Metropolitane de Transport (în urmă cu șase luni), atri buțiile în pri vința serviciilor de transport persoane BucureștiIlfov s-au transferat în subordinea Primarie Capitalei, respectiv la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public. Aceștia mai acuză faptul că, în prezent, nu există nicio procedură de atribuire pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov.
„Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a decis soarta a peste 100.000 de români care folosesc în fiecare zi autobuzele și microbuzele între București și localitățile din Ilfov. În ultimii ani, firmele care operează curse între București și Ilfov au investit peste 20 milioane euro în 170 de autobuze urbane care stau în garaj și pentru care se plătește leasing fără să circule pe vreun traseu”, și-au justificat reprezentanții COTAR decizia.
Ministrul vrea concurență liberă
Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, anunța, în urmă cu două săptămâni, că exclusivitatea pe piaţa transportului interjudeţean de persoane nu mai poate continua și nimeni nu poate contrazice ideea că o concurenţă liberă, un liber acces la piaţă, poate fi reglementat şi prin aceea că oricine, oricând să poată să solicite efectuarea unui transport prin curse regulate de pasageri interjudeţean. „În viziunea documentelor pe care le avem, cred că cel puţin din punct de vedere teoretic nimeni nu poate contrazice ideea concurenţei libere. Adică, oricine, oricând, să poată să solicite efectuarea unui transport prin curse regulate de pasageri interjudeţean”, a fost mesajul ministrului către transportatori.