Tănăsescu: FMI nu a cerut tăierea alocaţiilor pentru mame

Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Mihai Tănăsescu, îi contrazice pe guvernanţii şi politicienii care susţin că fondul a cerut reducerea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor.

Mihai Tănăsescu a subliniat că FMI stabileşte o serie de obiective, iar fiecare guvern are propria sa responsabilitate pentru a realiza ceea ce are de făcut.

''În Scrisoarea de Intenţie către Fondul Monetar nu există nicio cerere privind tăierea alocaţiilor pentru mame. Fiecare guvern are propria sa responsabilitate pentru a realiza ceea ce are de făcut', a spus Mihai Tănăsescu, care a subliniat că FMI a acordat 'o asistenţă tehnică autorităţilor române pentru a revizui modul în care se acordă beneficiile sociale. Dar de aici şi până la a spune ca FMI impune anumite lucruri şi politci este foarte mare distanţă'', a declarat Mihai Tănăsescu, pentru Agerpres.

În plus, chiar dacă reprezentanţii misiunii de asistenţă tehnică din partea FMI au discutat cu partea română despre modul în care se alocă fonduri pentru diverse ajutoare şi beneficii în mai multe domenii, ''nicăieri nu este stipulată expres necesitatea de a se revizui asistenţa acordată mamelor şi copiilor'', a afirmat reprezentantul României la FMI.

Guvernul analizează cinci variante de modificare a legii privind perioada de acordare a concediului maternal şi a cuantumului indemnizaţiei. O decizie va fi luată săptămâna viitoare. Surse guvernamentale susţin că minorităţile au propus acordarea unei indemnizaţii în valoare de 300 de lei, timp de trei ani.

Aceleaşi surse spun că, de fapt, nu Guvernul condus de Emil Boc doreşte reducerea indemnizaţiilor pentru mame, ci că FMI ar fi recomandat  acordarea unei indemnizaţii cu o valoare de 600-1.000 de lei timp de doi ani, fapt contrazis de Mihai Tănăsescu.