Fostul premier Dacian Cioloș a fost surprins în ipostaze intime în compania unei tinere pe care o conducea la aeroport. Paparazii au reușit să afle cine este femeia pe care o ținea atât de tandru de mijloc.
Potrivit jurnaliștilor de la Sursa Zilei, femeia pe care o însoțea Dacian Cioloș la aeroport este Andrada Morar, în vârstă de 30 de ani, membră a staff-ului companiei americane de consultanță politică Ketchum.
Andrara este originară din Zalău, orașul natal a fostului premier.
Tânăra lucrează de peste șapte ani la compania Ketchum, ocupând diverse funcții, iar din ianuarie 2016 este vicepreședinte și director pentru strategie digitală, potrivit B1.ro.
Kentchum este o agenție de relații publice din America, foarte cunoscută, înființată în 1919. În prezent, are 23 de agenții deschise în toată lumea și 46 de firme afiliate, una și în România.
Ketchum Worldwide aparține grupului mondial Omnicom, companie care a lucrat pentru Vladimir Putin și Gazprom.