Tânăra de 17 ani incendiată de criminalul Ion Turnagiu a suferit o nouă intervenție chirurgicală la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.
Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Grigore Alexandrescu a afirmat că starea de sănătate a tinerei din Mehedinți, incendiată în iunie, este stabilă.
„Acum două zile a mai suferit o operaţie. Cred că este a şaptea. Este stabilă. Se află pe secţie. Dacă a rezistat până acum operaţiilor, şansele au mai crescut”, a declarat dr. Raluca Alexandru, potrivit libertatea.ro.
Tânăra incendiată este acum conștientă. Din nefericire însă, familia sa nu o vizitează deloc.
„Bunica nu a venit, iar tatăl este plecat. A venit o mătuşă să se intereseze, însă nu a mai intrat. În aceste cazuri, noi lăsăm aparţinătorii să intre la pacient, cu protecţia de rigoare, însă aici nu a fost cazul(...)
Când se apropie momentul externării, ne interesăm să se găsească o formulă de sprijin printr-un ONG”, a mai spus Raluca Alexandru, pentru libertatea.ro.
La începutul lunii iunie, tânăra din Mehedinți a fost incendiată de un bărbat condamnat pentru cinci crime și eliberat înainte de termen.
Înainte de îngrozitorul episod, tânăra depusese plângere împotriva lui pentru viol și agresiune.
Dornic de răzbunare, bărbatul a intrat în casă, peste adolescenta de 17 ani, a aruncat cu benzină peste ea și pur și simplu i-a dat foc.
Vecinii au sărit imediat în ajutorul tinerei. „Au scos-o la fântână oamenii, vecinii au auzit. Au aruncat cu apă pe ea, au stins-o și au pus-o în salvare”, a spus o vecină. Un alt bărbat a relatat: „I-a dat foc și a fugit, după aceea a venit poliția, l-am căutat pe aici, dar nu l-am găsit”, a povestit un bărbat. „El trebuia să stea acolo unde îi este locul sau să fie supravegheat de autorități ca în alte țări”. „90 de ani pentru cinci crime a fost condamnat. Să nu le mai dea drumul la infractorii cu crime!”, a mai tunat un vecin.
Apoi, la sfârșitul lunii iunie, Ion Turnagiu a murit. El a încercat să se sinucidă în arestul Poliției Mehedinți și a fost interna în stare gravă la ATI, în comă de gradul 4. Turnagiu a vrut să se spânzure cu tricoul în celula din arestul IPJ Mehedinți, unde era reținut, dar a fost descoperit de polițiști.
Sursa: Libertatea.ro