Tânăra de 19 ani din Iaşi, care se afla de trei săptămâni în comă, după ce a fost diagnosticată cu o sarcină extrauterină, dă semne că îşi revine.
Tânăra respiră singură, iar rinichii şi-au reluat activitatea, medicii renunţând la dializă.
„Deocamdată, suntem mulţumiţi. Avem semne bune şi evoluţia este una favorabilă. S-a muncit destul de mult pentru acest caz. O echipă de medici a fost în permanenţă lângă pacientă. Am vorbit cu ea, dar deocamdată este suficient de uimită. S-a trezit după aproape trei săptămâni cu perfuzii, într-un pat de spital, cu operatii, şi nu prea ştie ce s-a întamplat cu ea. Pe lângă echipa de medici cu care colaboram, pacienta va beneficia şi de consiliere psihologica. De asemenea, un sprijin foarte important are in familie", a declarat unul dintre medicii care se ocupa de Monica, pentru Bună Ziua Iaşi.
Monica N. a fost operată prima dată la Maternitatea "Elena Doamna" din Iaşi pentru sarcină extrauterină. Operaţia a început laparoscopic şi a fost continuată clasic.
Pentru că tânăra sângera, la 13 ore după prima operaţie a fost deschisă din nou pentru a i se opri hemoragia după care a fost trimisă în stare critică la Spitalul "Sfântul Spiridon".