Un surdo -mut a fost găsit mort, în această dimineaţa, într-o cameră de cămin a Şcolii de Arte şi Meserii "Gheorghe Atanasiu" din Timişoara, iar din primele relatări ale martorilor, acesta obişnuia să se ia somnifere împreună cu alcool.
Cadavrul lui Samuel Gabriel Fânaru, în vârstă de 20 ani, a fost găsit de un coleg. Tânărul era mort, căzut lângă pat. A fost alertat pedagogul şi s-a sunat la 112. La faţa locului a sosit o ambulanţă, dar în zadar medicii au încercat să îl resusciteze zeci de minute pe tânăr, nu au reuşit. După ce au declarat decesul, cauzul a fost preluat de poliţişti. Aceştia susţin că din primele aparenţe, cadavrul nu prezintă semne de violenţă. Surse din acdrul anchetei spun însă că foştii colegi ai decedatului povestesc că aseară, la culcare, acesta se simţea bine. Colegii tânărului au mai declarat că în ultima vreme elevul era foarte trist. Unul dintre interni a povestit, totuşi, că Samuel "obişnuia să ia somnifere cu alcool". Acum rămâne ca medicii legişti să stabilească dacă decesul tânărului a fost cauza de o supradoză. Dacă varianta se va confirma, conducerea şcolii şi a internatului va trebui să dea socoteală pentru faptul că un intern abuza de substanţe care se procură doar pe reţete speciale şi că aducea şi consuma alcool în unitate. "Urmează să fie audiaţi colegii şi profesorii tânărului. Pentru finalizarea anchetei este nevoie de şi de o examinare medicală completă", a declarat Marinela Hotico, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Timiş. Directorul Liceului, Petru Lascău, a declarat că "elevul avea deficienţe mentale şi se afla sub tratament medicamentos".