Un accident înfiorător și mai puțin obișnuit s-a petrecut vineri după-amiază în orașul Piatra Neamț, care s-a soldat cu rănirea gravă a unui tânăr.
Astfel, acesta a fost strivit în bancomatul de pe trotuar de o şoferiţă care în loc să frâneze, a accelerat. Tânăra aflată la volanul mașinii a ajuns pe trotuar. Ea a spulberat un tânăr care scotea bani de la un bancomat aflat la intrarea sucursalei băncii.
Martori la producerea accidentului au fost trecători,taximetriști dar și alte câteva persoane care erau la coadă pentru a scoate bani de la bancă
Cum s-a produs accidentul
Șoferița de 22 de ani a acroșat autoturismul unui taximetrist care aștepta clienți, maşina fiindu-i proiectată în tânărul aflat în fața bancomatului.
„S-a auzit un motor turat mai tare, zgomotul maşinii lovite de BMW şi apoi ţipete de groază, lumea de pe trotuar fugind în toate părţile. Apoi s-a văzut că aparatul fusese împins în interiorul băncii, dar nu mai ştiu dacă şi victima ţipa. Oamenii strigau să se sune la 112, la Ambulanţă, că un tânăr a fost prins între maşină şi perete. Au fost clipe care-ţi fac părul măciucă“, spune un martor.
La fața locului a ajuns și un echipaj medical. Victima a fost transportată la spital, fiind începute cercetările poliţiştilor de la Serviciul Rutier.
Marele noroc al victimei a fost că bancomatul era montat într-un perete de rigips , el fiind împins în interior cu tot cu zidul . Astfel el a scăpat cu viață, potrivit antena3.ro