Memorii.
Incepem publicarea fragmentelor din "Decojind ceapa", volumul de memorii al scriitorului german Gunter Grass, tradus la Polirom. Autorul, laureat cu Premiul Nobel pentru literatura in 1999, vorbeste, in fragmentul de mai jos, despre cum a ajuns in trupele naziste Waffen-SS. „Evenimentul zilei” va publica in fiecare sambata, pana la lansarea volumului, fragmente din memoriile sale.
„M-am surprins pe cand rasfoiam inapoi si m-am privit cum saream pagini si cum, acolo unde se cascau hauri, mazgaleam ornamente si omuleti din liniute. Inflorituri inutile, povestite in graba cu scopul de a distrage atentia, imi ieseau din mana pentru a fi indata innegrite: la o parte cu ele! Acum lipsesc elementele de legatura ale unui proces pe care nimeni nu l-a oprit, a carui curgere nu putea fi intoarsa si a carui urma nu poate sa o stearga nicio guma. Si totusi, de indata ce se cere amintit pasul fatal al elevului de 15 ani, in uniforma, nu ceapa este cea care trebuie decojita, nici nu exista vreun alt auxiliar palpabil care trebuie intrebat. Cert este ca m-am prezentat voluntar la serviciul militar. Cand? De ce? Deoarece nu stiu nicio data si deoarece nu pot nici sa-mi amintesc vremea deja pe atunci schimbatoare, nici sa enumar ceea ce se intampla simultan intre Oceanul Inghetat si Caucaz si pe celelalte fronturi, nu exista decat imprejurari care, pentru inceput, se lasa doar banuite si care vor sa se imbine in fraze ce au alimentat hotararea mea, au declansat-o si care pana la urma m-au impins pe calea serviciului militar. Fapta mea nu se lasa minimalizata pentru a se incadra in prostia juvenila. Nu exista nicio presiune de sus care sa ma apese pe ceafa. Nicio vina pe care sa mi-o fi inculcat singur, de pilda indoieli in ceea ce priveste infailibilitatea Führer-ului, si care cerea sa fie compensata prin zel voluntar. S-a intamplat in timpul serviciului de ajutor la Luftwaffe, care nu era unul voluntar, dar care, ca substitut al cotidianului scolar, era trait ca o eliberare in conditii de instructie nu tocmai severa. Astfel vedeam lucrurile noi, baietii. Imbracati in uniforma, atrageam privirile. Aflati in plina pubertate, consolidam frontul de acasa. Bateria Kaiserhafen a devenit locul in care ne simteam acasa.”
Recomandările noastre
