Tânărul de doar17 ani, din Verona, pe 20 decembrie are un accident cumplit când se îndrepta spre şcoală cu scuterul. La o intersecţie se ciocneşte cu un Mercedes. Zboară prin aer şi cade la pământ lovindu-şi capul de asfalt. Într-o secundă se stinge totul, plonjează într-un întuneric mortal.
Viaţa lui Lorenzo Mori este în cumpănă, mai mult pe lumea cealaltă decât pe aceasta, spun medicii părinţilor. Accidentul cerebral e grav, problemele respiratorii la fel, fiind în comă profundă iar tabloul clinic nu dă multe speranţe: imposibil să spui dacă va supravieţui, dacă se va trezi şi în ce fel.
Aceasta fiind situaţia, părinţii iau decizia, poate cea mai importantă: să doneze organele dacă situaţia ar lua o turnură gravă şi în acest fel Lorenzo să continue să ''trăiască'' în corpul altcuiva. Toţi, inclusiv fraţii săi, ştiau ce se va întâmpla. Erau pregătiţi.
Dar... miracole există
Lorenzo, încet-încet ''se reîntoarce'' din coma unde fusese plecat, deschide ochii, simte picioarele, le poate mişca, poate vedea şi vorbi. Iar astăzi, la aproape 5 luni, când toţi aşteptau să se producă inevitabilul, se simte bine. S-a întors chiar şi la şcoală. Contrar tuturor aşteptărilor, contrar tuturor buletinelor medicale zilnice, împotriva oricărei statistici, acest băiat de 17 ani, considerat aproape mort, este sănătos tun, titrează presa italiană.