Polițiștii din Capitală l-au reținut pe tâlharul care teroriza femeile din Sectorul 2. Individul a încercat să violeze două tinere pe care le-a jefuit. Printre victime se numără și o bătrână de 70 de ani.
Poliția Capitalei a anunțat reținerea unui individ, de 47 de ani, care, în cursul lunii aprilie, a încercat să violeze două tinere în lift, pe care le-a jefuit. Printre victime se numără și o bătrână, căreia tâlharul i-a furat portofelul. Ultima faptă a fost înregistrată sâmbătă, atunci când în jurul orei 22.00, poliţişti din cadrul Secţiei 9 au fost sesizaţi, prin intermediul 112, de o tânără de 22 de ani. Femeia a reclamat că, în timp ce se afla în liftul unui bloc din sectorul 2, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, care ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale cu ea, împotriva voinţei sale, iar ulterior ar fi deposedat-o de portofel şi a părăsit în grabă scara blocului, transmite Poliția Capitalei.
În urma unui complex de activităţi şi investigaţii desfăşurate de polițiști, în noaptea de 22 aprilie, în jurul orei 4.00, autorul a fost depistat şi identificat. Oamenii legii au stabilit că bărbatul de 47 ani ar mai fi comis alte două fapte similare, pe parcursul lunii aprilie 2018, tot pe raza Secţiei 9 Poliţie.
Astfel, transmite Poliția Capitalei, la data de 1 aprilie a.c., bărbatul ar fi lovit o tânără, în vârstă de 24 de ani și ar fi încercat să întrețină cu aceasta relații sexuale împotriva voinței sale în timp ce se afla în liftul unui bloc din sectorul 2, după care i-a sustras o sumă de bani și a părăsit în grabă locul faptei. La 8 aprilie, tot pe raza sectorului 2, prin violenţă ar fi sustras din geanta unei femei de 70 de ani, un telefon mobil.
Individul a fost reținut fiind acuzat de tentativă la viol şi tâlhărie calificată. El este prezentat, luni, în fața magistraților de la Judecătoria Sectorului 2, cu propunerea de arestare preventivă.