Tâlhării la drumul mare. Patru persoane atacate în Teleorman

Două femei au fost rănite în urma unor tâlhării care au avut loc în orașul teleormănean, Alexandria.  Una a fost atacată într-o scară de bloc cea de-a doua pe stradă.  De asemenea, într-o comună din județul Teleorman, două persoane care au văzut un jaf au fost bătute.

Oamenii legii spun că nu știu dacă există vreo legătură între aceste incidente.

Poliția Teleorman a anunțat abia vineri că joi seara, în timp ce era în scara unui bloc din Alexandria, o femeie în vârstă de 37 de ani a lovită și i s-au furat portmoneul și sacoșa.

O oră mai târziu, o altă femeie, în vârstă de 62 de ani, în timp ce era pe stradă, a fost lovită de o persoană necunoscută, care i-a furat geanta.

Ambele persoane au avut nevoie de intervenția medicilor.

Polițiștii spun că iau în calcul toate pistele pentru prinderea autorilor, anunțând în același timp că nu știu dacă există vrei legătură între cele două tâlhării. A fost constituit un cerc de suspecți.

Joi seară, doi oameni din comuna Brânceni au ajuns la spital după ce au fost bătuți de patru hoți, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, care au intrat într-o locuință, prin acoperiș, ca să fure.

Cele patru persoane au pătruns în locuința unor bătrâni din comuna Brânceni pentru a fura, dar în timp ce urcau pe acoperiș de unde au intrat în pod au fost observate și au fugit.

Hoții au fost văzuți de doi vecini ai bătrânilor. Încercând să-i oprească pe hoți, cei doi au fost bătuți și au ajuns la spital din cauza rănilor.

Până acum, polițiștii au identificat și audiat trei dintre hoți, aceștia fiind tineri cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, toți din comuna Brânceni. Cercetările sunt făcute pentru tentativă la furt și lovirea sau alte violențe, anunță Digi24.