TĂLHARI ÎNARMAŢI în Satu Mare. I-au pus pistolul la tâmplă. Ce spune Poliţia despre asta

Două persoane sunt suspecte pentru comiterea de tălhărie calificată în urma unui jaf, într-o instituţie financiară nebancară. Cei doi susupecţi au fost reţinuţi de către poliţiştii sătmăreni pentru 24 de ore.

Totul s-a petrecut în ziua de 7 februarie, când directorul instituţiei financiare nebancare din Satu Mare a alertat Poliţia, în urma intrării în incinta instituţiei a unei persoane necunoscute, care avea o cagulă pe cap. Intrusul a pătruns în birou şi a ameninţat-o cu un pistol pe angajata de serviciu.Acesta a obligat-o să-i de banii din casierie şi telefonul mobil.

Echipa formată din polițiștii de investigații criminale din cadrul structurii județene și municipale, beneficiind de sprijinul de specialitate al Serviciului Criminalistic și al celui de Acțiuni Speciale, au identificat și prins doi bărbați, bănuiți de comiterea faptei.

După mai multe cercetări, a rezultat faptul că unul dintre ei, un bărbat de 39 de ani din Satu Mare, înainte de comiterea jafului, s-a asigurat că în birou nu se află nicio altă persoană în afară de angajata societăţii, înlesnindu-i astfel celui de-al doilea pătrunderea în incinta biroului. Acesta, un bărbat de 41 de ani din Satu Mare, având trasă pe cap o cagulă, a amenințat-o pe angajată cu un pistol cu aer comprimat, obligând-o să-i dea banii deținuți în acel moment în casierie, respective 738 de lei, dar și telefonul mobil.

După comiterea infracţiunii, cei doi şi-au împărţit în mod egal suma de bani sustrasă. În momentul reţinerii, asupra lor a fost găsită o parte din suma totală, iar în cursul cercetărilor au fost găsite şi corpurile delicte, respectiv telefonul sustras dar şi arma folosită la comiterea infracţiunii.

Urmează ca cei doi tălhari să fie  prezentaţi instanţei pentru dispunerea de măsuri preventive, iar cercetările vor continua sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.