Generalul Henri Mathias Berthelot, născut acum 161 de ani pe 7 decembrie 1861 în Feurs, Franța va rămâne fără indoială în inima poporului român drept cel mai iubit străin. Am găsit armata română „excelent de bine dezorganizată” avea să scrie ulterior în memoriile sale, editate de Glenn E. Torrey și publicate în română de Adrian Pandea la Editura Militară.
Șef al misiunii militare franceze la Bucureşti în timpul Primului Război Berthelot avea să devină un idol, un simbol al României Mare. Spre deosebire de unii colegi români, generalul francez nu ezita să discute cu soldații-țărani, să le fie aproape, să-i descose asupra problemelor lor. Să le rezolve. În mod evident aceștia l-au divinitat pe jovialul francez care împărțea cu ei noroiul tranșeelor. Și cum nu puteau să-i pronunțe corect numele, toți îi spuneau Burtălău sau Bertălău. Dar nu cu sarcasm, ci cu dragoste și respect. De altfel, apelativul era întotdeauna Taica sau Papa Burtălău.
Niciodată, dar niciodată soldații români n-au mai etichetat atât de frumos un personaj. Nici Regele Ferdinand acre le-a dat pământ, nici măcar Averescu nu a primit grandiosul, mărețul titlu de Tată!
Generalul grăsuț – sunt oarecum elegant pentru că avea peste 125 de kilograme – și-a meritat patronimul ca să zic așa. A avut grijă de soldații români ca de copii lui. Chiar i-a iubit!
Henri M. Berthelot remarca, într-un raport adresat superiorilor faptele de vitejie ale soldatului român:„Soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărşăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanţe. Atacă plin de vitejie în profida mitralierelor şi salvei de focuri a inamicului, cât despre ofiţeri, cu câteva excepţii, au dat dovadă de curaj şi devotament, mai ales ofiţerii militari”.
Pe cât de gras, pe atât de sensibil, Henri Berthelot a fost la toate capitolele „mai român decât mulți români”. A trecut alături de noi și a suferit de la agonie la extaz. De la umilința din Iași la intrarea triumfală în Bucureștiul dezrobit!
Statul român i-a mulțumit prin zeci de ordine și decorații, l-a declarat cetățean de onoare al României și i-a oferit un lot de teren și o locuință. Spre cinstea lui, de altfel ireproșabilîă, a domat cele 70 de hectare de teren agricol, livadă şi pădure şi un conac în localitatea hunedoreană Fărcădinul de Jos Academiei Române, care-l făcuse membru de onoare încă din 1926.
La moartea sa în 1931, toate drapelele au fost coborâte în bernă, iar prin ordin de ministru în toate școlile din România s-a ținut o oră de curs consacrată generalului cu inimă de român.
Cel mai frumoasă amintire i-au păstrat-o tot românii de la talpa țării. Ani de zile la Mărăşeşti lîngă un bust al generalului a funcţionat un restaurant cu numele Berthelot! Asta pentru că mâncarea și vinul bun erau viciile sale! Așa l-au pomenit românii pe cel care se considera nu doar neam, ci rudă de-a noastră!
La parada militară de la Paris, în 1919, când au apărut militarii români la defilare, generalul emoţionat i-a zis colegului său, generalul Foch: „Salută-i, Foch! Sunt familia!”. Ce vremuri Doamne! Parcă și străinii erau altfel!