La o zi după ce ni l-a povestit Băsescu, Porumbacu a devenit basmul în vogă al ţării cu moguliziuni care vor să distrugă miturile, ca Discovery, dar le propagă şi le umflă.
Priviţi caracterul mitologic al colaborării cu Secu a lui Crin Antonescu: e o poveste de origine populară (chiar pe un blog al preşedintelui PNL, cineva cu pseudonimul Dinu Patriciu susţinea cât luase Antonescu pe notă informativă: 300 de lei ceauşei); mitul are un conţinut fabulos, care explică în mod alegoric originea alianţei de centru-dreapta (frăţia ciripitorilor); totodată, mitul explică fenomenele naturii şi viaţa socială (cu Crin aliat, Felix ajunge preşedinte al Senatului şi îl unge cu mir pe noul şef de la Hidroelectrica, un "sport economic" în memoria guvernului Năstase).
Dacă însă ciripitul lui Crin e un mit, ce atâta vaiet?! Nu cumva Băsescu avea alt scop decât lansarea unei fumigene, adică să înece Mica Antantă (vorba lui Dâncu) PNL-PC de Bobotează? Ba da.