Cel puțin 11 persoane au fost ucise într-un atac al forțelor israeliene asupra unei tabere de refugiați palestinieni.
Cel puţin 11 oameni au fost ucişi într-un atac aerian al Israelului asupra unei tabere de refugiaţi aflată lângă o maternitate din Rafah, a declarat, sâmbătă, Ministerul palestian al Sănătăţii din Gaza.
Cel puțin 50 de persoane rănite în atac
Cel puțin 50 de persoane au fost rănite în atacul de lângă maternitatea Al-Helal Al-Emirati din sudul Gaza. Forțele israeliene au lovit un cort din Rafah care adăpostea palestinieni strămutați, ucigând cel puțin 11 persoane, conform autorităților locale. Aceasta s-a întâmplat la câteva ore după ce 17 persoane au fost ucise în atacuri în alte părți ale Fâșiei Gaza.
Sâmbătă, cel puțin 50 de persoane au fost rănite într-un atac cu dronă care a avut loc lângă intrarea în maternitatea Al-Helal Al-Emirati din Tal as-Sultan, în orașul Rafah, conform declarației Ministerului Sănătății din Gaza.
Ministerul a menționat că Abdel Fattah Abu Marhi, șeful unității paramedicale a spitalului, a fost ucis și că printre răniți se află și copii.
Ce susține Israel după atac
Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au susţinut că au vizat, sâmbătă, teroriști ai Jihadului Islamic din Rafah şi că spitalul din zonă nu a fost avariat.
„În cursul acestei zile (sâmbătă), IDF şi ISA au vizat terorişti ai Jihadului Islamic şi infrastructură teroristă în zona Rafah”, se arată în declaraţie. ”Lovitura de precizie a fost dată împotriva teroriştilor Jihadului Islamic şi nu a provocat pagube spitalului din zonă”.
La câteva ore a mai avut loc un atac
Forțele israeliene au bombardat o clădire rezidențială din orașul Rafah, situat în sudul Fâșiei Gaza, conform unui martor și rapoartelor mass-media. Acest atac a dus la moartea a cel puțin 14 palestinieni și la îngroparea sub dărâmături a multora alții.
Incidentul de sâmbătă seara a avut loc la câteva ore după ce un atac cu drone israeliene asupra corturilor care adăposteau palestinieni strămutați în Rafah s-a soldat cu cel puțin 11 morți. Martorii afirmă că ultimul atac din Rafah a transformat în ruine o clădire cu patru etaje din cartierul Al Salam.
Șase copii morți
Cel puțin șase copii au fost uciși și alte zeci de persoane au fost rănite, a relatat agenția de știri Wafa.
Ahmed Radwan, un salvator, a declarat că în clădirea lovită locuiau civili și că printre aceștia se aflau persoane strămutate din cauza asaltului actual al Israelului asupra Gaza.
„Am reușit să scoatem mai multe cadavre și să salvăm mai mulți răniți, dar mulți alți civili - femei și copii - sunt încă sub dărâmături", a declarat el pentru publicația Al Jazeera.
„Avem resurse limitate și puține. Pe măsură ce acest război intră în cea de-a șasea lună, nu există combustibil pentru a opera echipamentele de căutare și salvare. Avem nevoie de echipamente grele pentru a ajuta la salvarea femeilor și copiilor de sub dărâmături, dar, din păcate, nu avem capacitatea de a face acest lucru", a mai spus el.
„Trebuie să ne folosim mâinile și niște echipamente vechi pentru a salva victimele de sub dărâmături."
Bilanțul războiului din Israel
Ministerul Sănătății din Gaza a anunțat sâmbătă că cel puțin 30.320 de palestinieni au fost uciși și 71.533 au fost răniți în atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza începând din 7 octombrie. De asemenea, a menționat că cel puțin 92 dintre aceștia au fost uciși în ultimele 24 de ore. Mai devreme, cel puțin 17 palestinieni au fost uciși și zeci au fost răniți în raiduri aeriene israeliene care au vizat trei case într-o altă parte a Fâșiei Gaza.