Szabo, indignată de SMS-ul matinal

Fosta mare atletă a părăsit dezamăgită sediul COSR, în urma alegerilor. Gabriela Szabo (41 de ani) a ținut să facă declarații despre un episod care a demoralizat- o. Ieri dimineață, chiar înaintea alegerilor, majoritatea celor care trebuiau să voteze au primit un SMS care continea textul: „Votați Câtea, Bârlădeanu, Szabo! PSD, ultima soluție!”.

Nu-l acuză pe Covaliu

„A fost o cursă foarte frumoasă, dar sunt dezamăgită de ultimele două săptămâni din campania mea. S-au întâmplat foarte multe lucruri murdare... În special cu acel SMS care m-a demoralizat foarte tare. Sigur nu a fost ideea lui Mihai acel SMS... El e prietenul meu și îi urez mult succes în tot ceea ce face! Totuși, sunt fericită că Mihai a câștigat, sunt bucuroasă că poate să ducă proiectele sportului românesc mai departe. Voi fi alături de el dacă va avea nevoie de ajutor. Am intrat în această cursă cu mare bucurie, pentru a face ceva pentru sportul românesc, având și experiența pe care am acumulat-o în anii precedenți. Atenție, nu sunt dezamăgită. Caracterul unui sportiv este clădit să piardă sau să câștige. Eu nu am reușit să conving federațiile să mă voteze”, a opinat Szabo.