Svitolina, „avariată” înaintea meciului cu Halep

Ucraineanca resimte dureri puternice la spate, iar astăzi se va duela cu românca în „sferturile” de la Roland Garros

Simona Halep (locul 4 WTA) va lupta, astăzi, pentru un loc în „careul de ași” de la French Open, performanță pe care a atins-o și în 2014. În „sferturi”, de la ora 15:00, tenismena noastră se va duela cu ucraineanca Elina Svitolina (6 WTA), nimeni alta decât cea care i-a suflat „tricolorei” trofeul de la Roma.

„Voi încerca să mă recuperez”

În finala din „Cetatea Eternă”, Svitolina s-a impus cu 4-6, 7-5, 6-1, dar și datorită accidentării pe care Halep a suferit-o la scorul de 5-2, în primul act. Atunci, românca a călcat strâmb, accidentându- se imediat la glezna dreaptă, fapt ce i-a ușurat ad versarei drumul către triumful de la Roma.

Acum, jucătoarea din Ucrai na a anunțat că are mari du reri de spate. Acest lucru l-a semnalat în timpul jocului de luni, din „optimile” de la Paris, cu croata Petra Martici (290 WTA), scor 4-6, 6-3, 7-5. „Mă chinuie o accidentare la spate, dar voi încerca să mă recuperez până la ora meciului cu Simona. La Roma a fost o finală dificilă pentru amandouă. Și eu am fost accidentată atunci, a fost greu. Am făcut un meci bun la Roma, am luat multe lucruri pozitive de acolo. Cred că pot... Am un plan, cum să joc, vom vedea cum va decurge”, a spus Svitolina, după meciul de luni.