Doi dintre cei mai cunoscuți experți din Ministerul Culturii, Șerban Lacrițean Georgescu și Răsvan Ciucă, au fost reținuți, pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva. Acasă la cei doi au fost găsite peste 400 de plăcuțe de patrimoniu provenite de la vagoane și locomotive cu abur care făceau parte din Tezaurul Național al României. Cei doi sunt acuzați că au falsificat documente din expertizele judiciare cerute de autorități, și i-au ajutat, astfel, pe cei vinovați să scape de pușcărie.
Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., împreună cu cei de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, au efectuat, marți, trei percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Bucureşti şi Slobozia, la două persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi fals intelectual, transmite Poliția Română.
În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate 450 de plăci de identificare ale unor locomotive şi vagoane de epocă, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional, unele dintre acestea fiind sustrase de pe locomotive cu abur clasate în Tezaurul României.
Anchetatorii au stabilit că Șerban Lacrițean Georgescu și Răsvan Ciucă, în calitate de experţi, ar fi efectuat mai multe expertize judiciare cu privire la unele bunuri ce au făcut obiectul unui dosar penal de trafic cu bunuri de importanţă tehnică, respectiv șase locomotive cu abur şi un locomobil, bunuri susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional.
Astfel, în urma rapoartelor de expertiză efectuate de cei doi ar fi fost atestate fapte şi împrejurări nereale, iar decizia asupra nevinovăţiei celor implicaţi a fost luată, datorită acestor expertize.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi ridicate aproximativ 450 de plăci de identificare ale unor locomotive şi vagoane de epocă, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional, unele dintre acestea fiind sustrase de pe locomotive cu abur clasate în Tezaurul României, precum şi documente din arhiva Ministerului Transporturilor.
Totodată, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor din cadrul Ministerului Culturii a propus retragerea atestatului de expert pentru cele două persoane.
În cauză, faţă de acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind prezentate Parchetului de pe Judecătoria Deva, cu propunerea de arestare preventivă.
La acţiune au participat şi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Hunedoara.
Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I..