Sute de oameni s-au călcat în picioare la inaugurarea complexului Palas

Complexul Palas Iaşi a fost inaugurat, astăzi, în prezenţa premierului Victor Ponta. Sute de oameni s-au călcat în picioare pentru a prinde promoţiile din magazine.

Panglica a fost tăiată de Iulian Dascălu şi premierul Victor Ponta, imediat după ce un sobor de preoţi, în frunte cu IPS Teofan, au terminat slujba de sfinţire a complexului.

Deşi deschiderea a fost anunţata pentru ora 12.00, sute de ieşeni au luat cu asalt uşile cu mult înainte de oră fixată. Atraşi de promoţiile din magazine, tineri şi bătrâni la un loc s-au îngrămădit în faţă complexului, iar când uşile au fost deschise s-au călcat în picioare ca să ajungă printre primii. De departe cei mai încercaţi au fost agenţii de pază care încercau fără succes să potolească mulţimea.

“Atentie la uşi, e posibil să fie rupte de mulţime când le deschidem". Imediat ce au intrat în complex, tinerii au luat-o la fugă pentru a ajunge printre primii la promoţii.

Cea mai aşteptată inaugurare a fost cea a magazinului H&M în faţa căruia tinerii au făcut coadă cu mult înainte ca panglica să fie tăiată.

Echipa managerială a promis patru zile şi nopţi pline de concerte şi concursuri de dans, mii de premii pentru cumpărători şi un eveniment special - înălţarea celor mai multe lampioane din lume, cu care vor să între în Cartea Recordurilor.

Investiţia a costat 265 de milioane de euro şi a creat 4.000 de locuri de muncă pentru ieşeni.