Portret de român mândru
Autor: Ciufu Valentina, Colegiul Tehnologic ,,Grigore Cerchez” București
Coordonator: prof. Florea Mihaela
Pe 1 Decembrie toată suflarea românească, de aici și din cele patru zări, sărbătorește Ziua Națională a României, acea Românei autentică și profundă în care suferința de secole în lupta pentru independență și pentru unitate s-a împletit cu bucuria trăirii lucrurilor simple. Paradele militare, horele oamenilor pătrunși de fiorul patriotic, prezentarea în cadrul emisiunilor televizate a unor români ,,de succes’’ compun anual tabloul acestei zile și celebrează identitatea națională, bogăția folclorului, idealurile care s-au menținut vii din moşi-strămoşi, lupta pentru dreptate, libertate și adevăr. Evenimente, oameni și locuri ne fac să conștientizăm mândria de a fi român promovându-ne pe plan european și mondial, prin intermediul identității culturale create .
Știut fiind faptul că ,,Cine nu are trecut, nu are prezent.’’(Nicolae Dabija), sunt mândră deoarece am ca strămoși daci și romani, umaniști ce au pus bazele scrierilor pe teritoriul nostru, iluminiști care au luptat pentru drepturile populației române în Transilvania, pașoptiști care au adus idei revoluționare în Țările Române după ce au participat la Revoluția franceză. Sunt mândră că în perioada interbelică Bucureștiul se numea ,,micul Paris’’ și în România erau trenuri aerodinamice de la uzinele Malaxa, dar și automobile Ford, se acordau burse Rockefeller și Humboldt, se consuma ciocolată Suchard. A urmat apoi o perioadă tulbure, plină de constrângeri și de interdicții de tot felul, în care mulți români- de care sunt mândră- au supraviețuit în condiții greu de descris în libertatea aparentă sau între zidurile întunecate ale închisorilor comuniste. Până în 1989 mulți românii au trăit într-un regim dictatorial în care primeau mâncare cu porția, alimentele putând fi cumpărate pe cartelă și fiind de o calitate îndoielnică (precum ,,nechezolul’’ sau ,,frații Petreuș’’). Si nu numai mâncarea era cu porția, ci chiar cititul-1948 se tipărește un volum de peste 500 de pagini cu o listă de ,,Publicații interzise’’, iar din presa vremii se interzic termeni precum ,,întuneric’’, ,,frig’’, ,,foame’’, ,,preot’’ etc. Uitatul la televizor era și el limitat la două ore zilnic, o parte din program fiind ocupat de telejurnalul de propaganda. De altfel, două dintre principalele instrumente ale dictaturii comuniste- poliția politică și propaganda- urmăreau distrugerea spiritului civic și obținerea unui individ manevrabil-,, omul nou’’. Însă 1989 a fost anul în care românii s-au săturat de " Epoca de Aur", așa cum o numea Nicolae Ceaușescu, și de drepturile prea puține pe care le aveau, ieșind în stradă-întâi la Timișoara și ulterior în alte orașe mari din țară (București, Brașov) pentru a se revolta împotriva regimului dictatorial, pentru a-l înlătura.
Gândul meu se îndreaptă admirativ și cu mândrie nu doar înspre o sută, ci înspre sute de locuri minunate ale universului rural tradițional, cel pe care țăranul român a știut să îl conserve pentru a transmite obiceiuri și datini până în epoca modernă, în zone ale țării precum Bucovina sau Maramureș. Călători din alte zări vin aici să își petreacă sărbători religioase precum Paștele sau Crăciunul, dar şi să se bucure de obiceiurile familiilor tradiționale românești, față de care etnografii sau folcloriștii români și străini manifestă interes profesional . Cu toții privesc admirativ faptele culturale complexe precum muzica, dansul, vestimentația și obiceiurile culinare.
Dacă ,,Numai poetul/[...]/Trece peste nemărginirea timpului’’(Mihai Eminescu), atunci se cuvine ca el să ducă mai departe mândria de a fi român a înaintașilor -cei jertfiți la Mărășești, Mărăști, Oituz-, dar și a contemporanilor lui sau a contemporanilor mei. Nimeni altcineva nu ar fi zis mai poetic şi mai profund ,,Frunză verde de albastru, mă doare un cal măiastru’’ decât Nichita Stănescu, și n-ar pictat mai inspirat un car cu boi decât Nicolae Grigorescu, iar dacă influența folclorului românesc se recunoaște în ,,Rapsodiile Române’’ este pentru că George Enescu o pune în valoare. Si cine nu este cuprins de fiorul mândriei când un sportiv român urcă pe podium și ține mâna la inimă cât se intonează imnul național?! De câte ori nu am stat ,,cu sufletul la gură’’ în timpul evoluției Simonei Halep, ca odinioară părinții noștri pentru Tiriac și Năstase? Cum ne tresaltă inima de bucurie când elevii români revin medaliați de la olimpiadele internaționale fluturând tricolorul?! Cum vorbim despre Petrache Penaru-inventatorul stiloului, Ion Cantacuzino - cu rezultate împotriva holerei și tuberculozei, Traian Vuia- primul om din lume care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul? Cu mândrie! Mândria că ei sunt ,,de-ai noștri’’, ca s-au ridicat din mulțime şi , poate poeți în felul lor, au depășit granițele timpului, dar și ale spațiului românesc.
Articol publicat în cadrul proiectului “Scrie istorie! Ro-mândria!”, autor elev Ciufu Valentina, profesor coordonator Florea Mihaela, “Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez” București
Proiect Scrie istorie! RO-Mandria! Fundatia Nadia Comaneci