Sébastien Japrisot (1931-2003) este nu numai un excelent autor de romane polițiste, cunoscut și dincolo de fruntariile Franței unde a trăit, dar și un bun creator de atmosferă.
De pildă, în cea mai cunoscută carte a sa, "Compartimentul ucigașilor", chiar dacă intriga îți suscită interesul la maximum, nu poți să nu remarci și ambianța apăsătoare în care se desfășoară acțiunea. O ploaie rece și sâcâitoare schimonosește chipurile oamenilor, hotelurile, barurile, apartamentele pe unde se perindă personajele au un aspect dezolant, comunicarea dintre eroi este greoaie, ca și cum fiecare este cufundat în propriile sale gânduri și nu are nici un chef să-i asculte pe ceilalți.
În paginile lui Japrisot, Parisul este o urbe mohorâtă, cu aspect de mahala, neavând nimic din frenezia care l-a propulsat drept "oraș al luminilor". De fapt, întregul univers pare inospitalier, sordid și măcinat de o tristețe fără leac. Nici măcar polițiștii - îmbrăcați ponosit, tracasați de probleme familiale, cu lefuri mici, abrutizați de nesomn, de mâncatul pe fugă, de multele ore de serviciu – nu dovedesc entuziasm în ancheta pe care trebuie s-o ducă la bun sfârșit.
Cadavrul unei tinere este descoperit într-un tren, la capătul liniei, după ce a parcurs distanța dintre Marsilia și Paris. Rând pe rând, și ceilalți pasageri din compartimentul unde s-a comis crima sunt asasinați în diverse împrejurări. Derularea evenimentelor se face însă parcă la ralanti. La început, polițiștii tratează cazul cu lejeritate, nu-i acordă importanța cuvenită. Dar nici măcar continuarea șirului de asasinate nu-i pune pe jar. Investigațiile respectă o rutină plicticoasă - urmăriri, audieri de martori, percheziții, arestări. În cele din urmă, criminalii sunt prinși, dar satisfacția elucidării enigmei lipsește cu desăvârșire, deoarece pe anchetatori îi așteaptă alte dosare de rezolvat, alți ucigași de aruncat în închisoare, iar anii până la pensie sunt încă departe. Meseria lor e fără bucurii, monotonă și îi însingurează, îi mutilează sufletește, fiindcă sunt în permanent contact cu mizeria existenței. În viziunea lui Sébastien Japrisot, ei sunt niște ființe insignifiante, anonime, care exercită fără pasiune o profesie deloc spectaculoasă și lipsită de prestanță socială.
Cartea a fost ecranizată în 1965, în regia lui Costa Gavras, avându-l pe Yves Montand în rolul principal.
Recomandările noastre
