De 14 ani, Laura Ioana le traduce surdomuţilor ce se vorbeşte la televizor. E supărată că unele producţii nu sunt titrate şi pentru cei cu astfel de probleme.
Din tavan, reflectoarele aruncă o lumină puternică şi se aude o voce gravă: "Atenţie, începem!". Camera stă fixă, iar crainicul nu se clinteşte din faţa decorului, un ecran mare. A început jurnalul la TVR. Nimeni nu scoate un sunet, nu se aude musca. Laura Ioana "traduce ştirile surzişorilor ei".
Apare de aproape 14 ani într-o fereastră din colţul ecranului şi îi face pe cei peste 30.000 de oameni cu deficienţe de auz să înţeleagă ce se vorbeşte la televizor. Toată lumea o ştie. E "doamna aia care dă din mâini la televizor", pe care o strâng în braţe surdomuţii ori de câte ori o întâlnesc pe stradă. "Pentru că îmi sunt dragi şi le sunt dragă, iar dacă te simt că eşti aproape, eşti omul lor".
Emisiunea i se pare că există de o veşnicie. "Acum mai e «Teleenciclopedia », ar mai fi fost Gică Petrescu... şi emisiunea asta", glumeşte Laura pe seama longevităţii apariţiei pe micul ecran.
Bunicii erau surdomuţi
Vorbeşte cam la fel de repede şi de mult cum traduce în limbajul mimico-gestual. Semnele a început să le înveţe de când era de-o şchioapă. "Bunicii mei au fost surdomuţi. Când aveau nevoie să rezolve ceva prin oraş mă luau pe mine. Bunica s-a încăpăţânat să mă înveţe. Degeaba îi spuneam eu că mi-e foame, doar când îi arătam prin semne mi se îndeplinea imediat dorinţa", povesteşte Ioana.
La televizor a apărut după ce l-a ajutat pe Adrian Pintea la o piesă de teatru. "Era vorba despre o fată hipoacuzică şi psihologul ei de care se îndrăgosteşte. Au venit la mine, la asociaţie, şi mi-au cerut să-i ajut. Cu această piesă a fost o colaborare şi cu TVR. Eu am tradus pentru prietenii mei, surzişori, şi m-a văzut Leonard Miron. I s-a aprins un beculeţ şi a zis că ar fi o idee nemaipomenită să facem o emisiune, pentru că nu există. Nu aveam model, nu văzusem nicăieri, totul a fost gândit de noi", îşi aminteşte Laura Ioana cum a început la TVR emisiunea "Oameni ca noi".
Toate emisiunile sunt "traduse" live
Realizatoarea spune că, la început, lumea era un pic nemulţumită de emisiune: "În ’94-’95 dădeau mai bine la televizor cerşetorii. Noi am dat în continuare poveştile noastre pozitive: un om fără picioare are un atelier de tâmplărie, o pictoriţă surdă a ajuns în Germania şi se pregăteşte să devină celebră. Primul meci al unei echipe de baschet în scaun cu rotile. Lucrurile bune".
De-a lungul timpului, ora de difuzare s-a mai schimbat, însă formatul şi timpul emisiunii, nu. "Maximum 30 de minute trebuie să dureze, pentru că nu poţi să le atragi atenţia mai mult de jumătate de oră. Obosesc şi nu te mai pot urmări".
După-amiază, când îşi termină treaba la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sectorul 2 al Capitalei, merge direct la televiziune. Toate emisiunile sunt "traduse" în direct, live. Nu există prompter şi nici vreo previzionare a emisiunilor.
"Trebuie să am linişte ca să aud foarte bine vocea. În acelaşi timp scurtez fraza şi caut semnele potrivite. Ei nu spun: «Eu mâine mă duc la piaţă», ci «eu - mâine - piaţă»", explică realizatoarea emisiunilor pentru persoanele cu deficienţe de auz. Puţine, ce-i drept, însă a făcut şi câteva gafe, iar privitorii au corectat-o imediat. "Mi-a transmis cineva de la Craiova că am greşit: «Doamnă, semnul pe care îl faceţi dumneavoastră e pentru prună. Spuneţi că statul Prună apără interesele persoanelor de handicap»."
Replicile din filme, citite pe buze
După o emisiune, a renunţat să se mai uite în monitoarele din studio. "De obicei nu mă uitam acolo, însă la una dintre emisiuni nu ştiu cum am făcut şi am aruncat privirea în timpul unui reportaj. Am văzut un copil fără picioare. Nu am mai putut să mai fac niciun gest, pur şi simplu am rămas blocată", spune aceasta.
Una dintre marile tristeţi ale prezentatoarei este că prietenii ei, "surzişorii", nu au înţeles niciodată de la un capăt la celălalt un film românesc: "A venit un băieţas la mine şi m-a întrebat: «Doamna Laura, dumneavoastră aţi văzut filmul ăla, Eu când vrea să fluier, fluier? Am văzut cum se chinuia băiatul ăla în puşcărie». A citit pe buze, însă la un moment dat personajul se poate întoarce şi spune «dacă nu mă laşi să te sărut, te omor» şi ei îşi spun «ia uite ce se iubesc». E păcat că nu se pot bucura măcar de filmele româneşti. În Franţa, de exemplu, multe dintre producţii sunt şi subtitrate, special pentru această categorie cu probleme".
Pentru că există un limbaj internaţional, s-a întâmplat ca translatorul Ioana să prefere semnele în locul cuvintelor: "Au venit la asociaţie nişte bulgari şi, la un moment dat, mi-a zis cineva să vorbesc cu unul dintre ei normal, că poate vorbi. Păi, el bulgară, eu română, am zis că ne înţelegeam mai bine prin semne. E mai sănătos".
ÎN LUME
Programe TV pentru oamenii cu deficienţe de auz
- Statele Unite. Americanii de la Deaf Media sunt consideraţi pioneri în ceea ce priveşte emisiunile TV pentru comunitatea surdomută. Pentru un program educaţional prezentat în 5 episoade la televiziunea PBS au câştigat 3 Premii Emmy.
- Anglia. See Hear a început în anii ’80 şi este unul dintre cele mai vizionate programe de televiziune de cei care au deficienţe de auz. Emisiunea este difuzată pe BBC.
- Slovenia. Spletna TV este o televiziune on-line pentru comunitatea surdomută, cu emisiuni de ştiri, reportaje şi show-uri culturale şi de umor.
- Spania. Telesigno a apărut în 1992 şi este un program celebru printre surdomuţii din Peninsula Iberică. Sunt prezentate ştiri şi reportaje.
- Irlanda. Hands On rulează de două ori pe lună la televiziunea publică. Sunt prezentate ştiri şi informaţii axate pe activităţile comunităţii surdomute irlandeze.