Toți concurenții de la Survivor All Stars au revenit în România, după ce au stat timp de patru luni în Republica Dominicană. După o bătălie acerbă se pare că cei trei finaliști au fost deja aleși în urma probelor disputate, iar aceștia se vor întoarce acolo pentru a filma marea finală a show-ului de la Pro TV.
Survivor All Stars. Cine se luptă pentru marele premiu de la Pro TV
Marele premiu pus în joc în acest sezon al show-ului Survivor nu este deloc mic. Concurenții ajunși în marea finală se vor lupta pentru nu mai puțin de 100.000 de euro. Potrivit Cancan, cei care au ajuns în finala emisiunii sunt Zanni, Iancu Sterp și Andrei Ciobanu. Cei trei au reușit să iasă învingători din toate probele emisiunii, însă parcursul lor nu s-a lăsat fără nemulțumiri din partea colegilor lor eliminați. Însă el mai disputat dintre cei trei a fost Zanni.
Zanni a avut „noroc” la Survivor All Stars
După ce a pierdut un duel împotriva lui TJ Miles, Zanni a dispărut pentru câteva zile. În această perioadă, filmările au continuat fără el, chiar dacă era unul dintre favoriți. Cu toate acestea, el a fost ulterior reîntors în competiție, deoarece regulile jocului s-au modificat brusc, iar Zanni a primit o amuletă din partea organizatorilor. Acest lucru a stârnit nemulțumirea celorlalți concurenți.
Asta s-a întâmplat pentru că secvențele filmate în timp ce Zanni era eliminat au fost tăiate și refăcute cu câștigătorul sezonului al doilea al competiției, conform sursei citate. Prin urmare, este posibil ca și favoritul telespectatorilor să ajungă în marea finală, alături de Iancu Sterp și Andrei Ciobanu. Finala va avea loc pe 30 mai și va fi transmisă în direct. Toți concurenții vor călători din nou în Republica Dominicană, nu doar cei trei finaliști.
Andrei Ciobanu s-a aflat într-o situație similară
Se pare însă că aceasta nu a fost singura încălcare a regulilor. Producția PRO TV a făcut modificări și în cazul lui Andrei Ciobanu. În timpul duelului eliminatoriu cu Ana Pal, el a suferit o înfrângere. Ar fi trebuit să părăsească Republica Dominicană, dar a fost surprins de o veste neașteptată. Daniel Pavel l-a informat că va primi încă o șansă și va rămâne în competiție.
„Andrei, în spate se află o barcă. Vreau să îți luminez drumul către această barcă. Ea te va duce undeva. Drumul către acea barcă îți este luminat de această torță reaprinsă. Drumul îți este deschis, iar barca nu te va duce la aeroport, Andrei Ciobanu. Te va duce în camp-ul tribului advers, adică în tribul tău de origine. Te întorci în Survivor, Andrei Ciobanu”, a fost mesajul prezentatorului Daniel Pavel.