Parlamentarii PSD și PNL vor intra în grevă abia după ce se vor asigura că își vor păstra funcțiile de conducere din Senat și Camera Deputaților. Potrivit unor surse din PSD, parlamentarii social-democrați vor participa mâine la ședințele de plen unde se vor vota structurile de conducere ale Camerei și Senatului
UPDATE. Informația a fost confirmată și de vicepreședintele PSD, Valeriu Zgonea, care deține funcția de vicepreșdinte în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. "Vom participa mâine la ședința conducerii Camerei de la ora 13.00 pentru că trebuie să ne nominalizăm liderul de grup și viceliderii pentru că altfel nu vom putea depune moțiuni. Dacă nu vom participa mâine, reprezentanții partidelor aflate la Putere vor putea să schimbe inclusiv președinții de comisii", a declarat Valeriu Zgonea. "Bineînțeles că mâine vom participa la toate ședințele, inclusiv cele de plen, unde se vor vota reprezentanții fiecărui partid în Birourile Permanente. Nu putem să renunțăm la aceste funcții pentru că am rămâne pe dinafară și nu am mai putea face nimic în parlament", au declarat pentru evz.ro surse din PSD. Opoziția are în Biroul Permanet al Senatului șase funcții de conducere. În Biroul permanent al Camerei Deputaților sunt tot șase reprezentanți PSD și PNL.